Ți-ai pus panouri fotovolatice acasă? Statul îți dă în cap – proiect de lege prin care prosumatorii vor fi obligați să plătească dezechilibrele produsei rețele electrice

Pe fondul implementării în legislația națională a unei directive europene, Guvernul a emis un proiect de lege care, în forma actuală, va afecta prin ricoșeu cetățenii care și-au pus instalații fotovolatice acasă, care sunt legate la rețeaua electrică. Dacă legea se va aproba în final așa și nu va fi conexată și cu alte reglementări europene, oamenii vor fi obligați să plătească dezechilibrele pe care le produc rețelei electrice micuțele lor instalații fotovoltaice.

Ministerul Energiei are pus, de mai multă vreme, în dezbatere publică, un proiect de modificare substanțială a legii energiei, ca urmare a integrării în legislația națională a Directivei 944/2019 a Comisiei Europene.

Noua lege introduce noțiunea de “client activ”, relevant pentru situația de față. Cităm:

client activ” –  clientul final sau un grup de clienți finali ce acționează împreună, care consumă sau stochează energia electrică produsă în spațiile pe care le deține situate în zone limitate sau, daca este permis, în alte spații, sau care vinde propria energie electrică produsă sau care participă la programe de flexibilitate   sau   de eficiență energetică, identificate ca atare prin legislația aplicabilă, cu  condiția  ca activitățile respective să nu constituie principala lor activitate comercială sau profesională”.

Guvernul arată că acest articol a fost introdus ca urmare a necesității transpunerii directivei

Ce este de reținut: clientul activ client final care vinde propria energie produsă cu condiția ca asta să nu fie principala lui activitate. Cu alte cuvinte, este o nouă definiție care îl cuprinde și pe cel care este acum prosumatorul.

Problema nu este însă doar la schimbarea denumirii prosumatorului. Modificarea fundamentală este aceea că ei, denumiți acum clienți activi, vor fi obligați să plătească dezechilibrele, după cum înțelegem din noul proiect de lege. Cităm:

“Clienții activi au responsabilitatea din punct de vedere financiar pentru dezechilibrelele pe care le produc în SEN; în acest sens, aceștia sunt părți responsabile cu echilibrarea sau deleagă responsabilitatea lor în materie de echilibrare”.

În momentul de față, prosumatorii din România nu plătesc vreun cost cu dezechilibrele. Ei primesc de la furnizorul lor prețul mediu al pieței spot pentru anul trecut, (acum 19 bani/kWh) pentru energia pe care o injectează în rețea, fără vreo altă constrângere. Interpretând această nouă lege, rezultă că acum micii producători casnici, cu câteva panouri fotovoltaice pe casă, va trebui să plătească pentru dezechilibrele pe care le crează rețelei atunci când introduc în rețea surplusul de energie produsă. Cât și cum, nu se știe, și oricum pare imposibil să se întâmple asta, chiar dacă scrie în lege.

Citește și:

Energia oferită de prosumer în reţea e plătită la un preţ foarte jos,  ne gândim la o compensare cantitativă – ministrul Energiei

Prognoză de producție și de consum acasă, la fiecare 15 minute?

Practic, la limită, omul cu o instalație fotovoltaică mică, de 3 kW acasă, ar trebui să notifice, pentru fiecare zi, pe 92 de intervale orare (decontarea se face la 15 minute) o prognoză a consumului și producției panourilor sale, astfel încât rețeaua să “știe”, la fiecare 15 minute, cantitatea exactă de energie injectată net (sau, după caz, extrasă) de acest om în/din rețea. Așadar, ca prosumator trebuie să anticipezi cât vei consuma din producția proprie (sau din rețea) și cât vei avea disponibil din producția panourilor proprii și va fi preluat de rețea. Iar asta la fiecare 15 minute. Dacă realitatea ulterioară nu respectă prognoza, omul nostru cu câteva panouri pe casă a produs un dezechilibru pe care va trebui să îl plăteasă. Desigur, am forțat puțin nota, pentru că panourile nu produc evident decât în timpul zilei, dar am ales exemplul pentru a se înțelege situația.

Este o situație aproape imposibilă din punct de vedere tehnic, însă, la limită este posibil să apară o parte responsabilă cu echilibrarea – PRE (așa cum se întâmplă în cazul jucătorilor mari de pe piața de energie, unde este obligatorie înscrierea într-un PRE) care să îi agrege pe prosumatori și să îi reprezinte în piață.

Legi peste legi

Într-adevăr această obligație apare în directiva 944, pe care România abia acum o transpune în legislația națională, cu întârziere, prin proiectul de mai sus. Numai că și aici detaiile fac diferența. Micii proprietari de panouri fotovoltaice sunt denumiți în legislația noastră în vigoare prosumatori. Directiva europeană îi circumscrie clienților activi, și prin urmare, transpus prin acest proiect de lege, și prosumatorilor li s-ar aplica obligația de a plăti dezechilibre.

Dar tot legislația europeană, și anume directiva 943 spune că “instalațiile de producere a energiei electrice care utilizează surse regenerabile de energie, cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 400 kW” pot fi exceptate de la plata costurilor cu dezechilibrele. Adică inclusiv categoria persoanelor fizice cu panouri fotovoltaice acasă poate fi exceptată. Însă, în proiectul de lege al Ministerului Energiei nu se specifică asta.

Mai mult, mai există o directivă europeană (2001 din 2018), privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile care introduce termenul de “autoproducător”, deci îi vizează și pe prosumatori. Acolo se spune că statele pot introduce taxe și tarife, care să fie proporționale și nediscriminatorii, dar doar în unele situații, una dintre ele fiind ca instalația pentru autoproducere să aibă o putere mai mare de 30 kW. Această directivă trebuie transpusă în legislația națională până la sfârșitul lunii.

Citește și:

Prosumatorii sunt abandonați și de actualul guvern – Greenpeace. Explicații și soluții

Ce ar fi de făcut

Despre această situație legislativă aberantă ne-a vorbit, la solicitarea noastră, Marian Mândru de la Geenpeace România, care s-a aplecat de mai mulți ani asupra problemelor prosumatorilor din România. El crede că Guvernul ar trebui să explice foarte clar cum se schimbă legea pentru prosumatori și să introducă o derogare de la plata dezechilibrelor, în spiritul încurajării lor, așa cum este de fapt și ideea politicii europene.

“Plata dezechilibrelor din rețea de către prosumatori este o măsură greșită pe care Ministerul Energiei intenționează să o ia. Ministerul are dreptul sa ofere o derogare prosumatorilor și există chiar o prevedere cât se poate de clară în Regulamentul (UE) 2019/943 pentru această situație. Dar surpriză, Ministerul Energiei alege să pună o nouă piedică prosumatorilor.

Noi cerem să existe o consultare publică reală pe acest subiect. Tocmai pentru a contrabalansa deficitul de experienţă al cetățenilor în comparaţie cu participanţii tradiţionali pe piaţa energiei, Ministerul Energiei trebuie să vină către cetățeni, să-i informeze, să le explice cum intenționează să modifice Legea Energiei și care vor fi consecințele” spune Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România și administrator al comunitatii online Protectia Prosumatorului.

Prosumatorii sunt sprijiniți doar verbal

Anunțat acum 3 ani, programul Adiministrației Fondului de Mediu prin care orice persoană fizică ce dorea să-și monteze panouri fotovoltaice acasă putea primi o subvenție de până la 20.000 de lei, s-a dovedit un eșec. Autoritățile au anunțat inițial că măsura, despre care s-a spus că va încuraja ideea de produce singur acasă energie din surse regenerabile, va ajuta 30.000 de oameni să își pună instalații fotovoltaice și să devină prosumatori. La finalul lunii mai, erau doar 1.000 de instalații fotovoltaice finanțate prin acest program și peste 10.000 de aplicanți respinși eronat

6 Comments

  1. Nu este nici o problema. Din setarile invertorului intrerup orice injectare in retea. O sa-mi cumpar o baterie LiFePo4 de 15KW si mai pun niste panouri. Apoi invit baietii destepti sa-si ia contorul. Nu mai am nevoie de el si nici de ei, sa ma scuteasca.

  2. iar eu o sa maresc minarea de bitcoin in draci, cu un plus de aprox 100 de kwh/zi…..iar curent sa faca statul din huila si lignit!

  3. Taxa pe aer nu puneti de ce pretul pe kw produs de instalațiile fotovoltaice si numai este asa mic si scade de la an la an arată altfel kw

  4. Vor probabil ca prosumatorii o să-și facă prognoza zilnică la 15 min. Aștept cu interes ce PRE va accepta 10 000 de emailuri pe zi. Și cum o sa îmi contorizeze dezechilibru de la a patra zecimala? Sau Transelectrica va calcula dezechilibrele la 6 zecimale?
    De cât să-i dau în judecata pentru 0,00006 kW facturati gresit, mai bine fac și eu ca „supăratul”

  5. Deocamdata mafie energiei electrice este inca mare, aceste greseli si neclarificari in lege zic eu ca sunt lasate intentionat pentru a speria oamenii sa devina prosumatori, sa zica: vedeti noi am vrut oamenii nu vor.
    Chiar daca se va crea un dezechilibru in retea, ma indoiesc ca vor incerca sa impuna costuri de dezechilibru prosumatorilor mici, legea nu ii apara dar se vor umple de ciocolata daca o vor face, LOL, sa dai vina pe un producator de 10KW pentru dezechilibrare unei retele cu puteri masurate in TW, este ca si cum ai da vina pe unul care scurtcircuiteaza instalatia acasa ca a dezechilibrat instalatia, mai ales ca energia generata, nici o data nu va trece de transformator in sus, energia generata va fi consumata de catre vecini direct daca instalatia este construita intr-un sat ca o larga majoritate a instalatiilor.

Dă-i un răspuns lui Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *