Termoenergetica estimează că noua centrală „provizorie” CET Titan va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului – Nicușor Dan

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, că lucrările pentru instalarea centralei provizorii de termoficare pe amplasamentul fostei Centrale Termoelectrice Titan sunt „în grafic”, precizând că, potrivit estimărilor companiei Termoenergetica, „noua centrală va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului”.

„Au fost montate pe poziţie toate cele 5 cazane în care se va produce agent termic, precum şi structura de susţinere. În acest moment, se montează coşurile de fum şi sunt înlocuite conductele aferente magistralei de termoficare de pe Bd. Basarabia şi din incinta CET-ului. De asemenea, se lucrează la instalaţiile auxiliare de apă brută şi apă tratată”, a arătat Nicuşor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Acesta a precizat că au mai rămas de executat „lucrări pentru alimentarea cu gaze, apă şi canalizare, precum şi cele aferente instalaţiilor electrice”.

„Această investiţie va asigura locuitorilor din nord-estul Capitalei apă caldă şi căldură la parametri normali şi va reduce considerabil avariile la reţeaua de termoficare în zonă”, a subliniat el.

Totodată, potrivit edilului-şef al Capitalei, compania Termoenergetica estimează că „noua centrală va fi dată în folosinţă până la sfârşitul anului”.

„Centrala provizorie de la CET Titan va avea o capacitate de 75 de MW energie termică. Pentru închirierea acesteia, Compania Municipală Termoenergetica a încheiat un contract cufirma S.C. Energofor S.A. pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire până la 36 de luni. Valoarea contractului este de aproximativ 13 milioane lei fără TVA”, a mai precizat Nicuşor Dan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *