O situaţie care nu se întâlneşte decât în zilele de iarnă a apărut acum: centralele pe hidrocarburi au devenit cea mai importantă sursă de energie electrică a României
Marţi la ora 15.15, România producea 8.450 MW de energie electrică, iar cea mai importantă sursă erau centralele pe hidrocarburi, care asigurau 2.109 MW putere orară. Chiar peste centralele pe cărbune (1.876 MW la acea oră) şi mult peste hidrocentrale (1.442 MW). Asta în condiţiile în care aportul turbinelor eoliene a fost şi el semnificativ (1.600 MW la acea oră).
De altfel, şi luni situaţia a fost identică. Potrivit datelor Transelectrica, puterea medie a centralelor pe hidrocarburi a fost de 2.065 MW, acestea fiind unităţile cu cel mai mare aport, peste hidrocentrale şi centralele pe cărbune.
Este o situaţie atipică, teoretic, care se întâlneşte mai ales în zilele de iarnă, atunci când consumul creşte şi este nevoie de mai multe unităţi de generare de electricitate. Privind retrospectiv, 13 februarie 2017 a fost ultima dată în care centralele pe gaz şi păcură au avut o putere orară mai mare de 2000 MW.
Datele publice ale Transelectrica nu indică producţia fiecărei centrale din România, dar putem bănui că, alături de termocentrala de la Iernut, cel mai mare aport îl are centrala pe gaze în ciclu combinat de la Brazi, de 860 MW, alături de CET-urile operate de Elcen.
În data de 15 noiembrie, OMV Petrom, compania care operează centrala de la Brazi, a anunţat că centrala este disponibilă la 100% din capacitate. La finalul anului trecut, un grup al centralei a fost oprit pentru că s-a defectat un transformator, iar spre finalul lunii aprilie a fost oprit şi al doilea, aşa că centrala a fost oprită în totalitate. Primul grup a fost repornit abia pe 5 iulie, deci centrala a funcţioat la jumătate din capacitate până acum. Din cauza defectiunilor, producţia de energie electrică a OMV Petrom a fost de doar 0,91 TWh de energie electrică în primul semestru din acest an.
Din stiu sunt mai multe capacitati pe carbune care asigura servicii de sistem. Odata ce a crescut productia la eolinea au echilibrat pe parte de carbune.