Opinie de Suzana Carp
Discuțiile pe tema taxonomiei investițiilor durabile au luat o turnură surprinzătoare la sfârșitul anului trecut, când 10 țări din Uniunea Europeană, inclusiv România, și-au exprimat îngrijorarea referitor la actele legislative ce urmau să implementeze taxonomia investițiilor sustenabile, deja agreată în Iunie 2020, nemulțumire ce din păcate are ecou în 2021. Motivele invocate par să contrazică chiar scopul taxonomiei (scopul fiind acela de a facilita investițiile sustenabile, compatibile cu o economie neutră din punct de vedere al impactului altfel negativ asupra climei și a mediului înconjurător). Cu alte cuvinte, motivele de nemulțumire au de a face chiar cu criteriile de sustenabilitate și transparență a actelor legislative menite să creeze exact un cadru concret și categorii precise pentru obiective sustenabile, în conformitate cu noile standarde ce provin de la Banca Europeană de Investiții sau chiar din cursa pentru competitivitate pe piețele globale, în noul context creat de Acordul de la Paris.
Așadar, suntem într-o situație în care România ridică obstacole în calea Uniunii Europene de a fi un lider în domeniul investițiilor verzi. Cum am ajuns aici? Printr-o proastă înțelegere a taxonomiei și a scopului acestui instrument. Deci… Ce este taxonomia ?
Pe scurt, taxonomia investițiilor durabile este un mecanism ce asigura transparență și credibilitatea investițiilor verzi și minimizează riscul pe termen mediu și lung, prin crearea unor categorii clare și credibile pentru aceste investiții. Deja există mai multe astfel de taxonomii ale sustenabilității în lumea financiară, însă tocmai pentru că există mai multe, mediul investițional este fragmentat, aspect nu foarte atrăgător din punctul de vedere al celor ce doresc să investească în proiecte și tehnologii ce vor fi reziliente cu trecerea timpului, în contextul unei schimbări globale, către modele economice ce pun sustenabilitatea pe primul loc.
În momentul de față, se pun în mișcare motoarele menite să atragă capitalul în următorii 30 de ani și să permită acestuia să curgă în direcția agreată în cadrul Acordului de la Paris, acord ce începând de astăzi a devenit prioritatea tuturor marilor economii mondiale (SUA, China, Japonia, Marea Britanie, UE). Tocmai de aceea, pentru a fi un lider în acest domeniu, la nivelul Uniunii Europene, s-a dorit și s-a realizat crearea unei taxonomii cu aplicabilitate la nivel European, ceea ce s-a și realizat în vara anului 2020. O singură taxonomie, armonizată, în loc de mai multe aplicate secvențial, ajută în a creșterea elementului de încredere în astfel de investiții, elementul de încredere fiind unul esențial pe piețele financiare.
Taxonomia creează un ‘gold standard’ al investițiilor în proiecte inovatoare menite să ajute accelerarea tranziției către o economie cu zero emisii de carbon până în 2050. Este o schemă voluntară, care să ghideze capitalul către investiții pe termen lung în Uniunea Europeană, nu o obligativitate. Așadar, poziția de blocare asumată de România este una pe cât de îngrijorătoare, pe atât de greșită și nejustificată, ce va avea efect negativ în atractivitatea țării noastre pentru astfel de investiții ale viitorului (însă făcute deja astăzi, dacă nu în UE, în alte geografii..). Dar dincolo de amânări, prin propunerile României este pusă la îndoială chiar credibilitatea taxonomiei, deoarece în locul unor categorii care să ghideze capitalului în direcția sprijinirii unei economii ce propune soluții problemei climatice, prin economia circulară, prin energie cu zero emisii (deja mai ieftină pe piețele europene decât cea bazată pe combustibili fosili), prin eficientă energetică, etc., poziția cere ca aceste categorii să fie ajustate astfel încât să permită și gazului fosil (incompatibil cu țelul de neutralitate carbonică a economiei) să fie inclus. Cu alte cuvinte, se cere ca taxonomia să servească alt scop decât cel pentru care a fost creată (aceasta fiind totuși un instrument voluntar, deci cu miză strict operațională spre claritate și transparență).
Deja de la începutul discuțiilor pe criteriile de sustenabilitate au fost făcute niște concesii semnificative în direcția pe care o cere România (mai precis în direcția reducerii din sustenabilitatea criteriilor pentru sustenabilitate!). Concesiile au avut loc deja în ceea ce privește strictețea criteriilor pentru mitigarea crizei climatice și cele pentru adaptarea la noile condiții. Așadar, poziționarea României apare obstrucționistă având în vedere că deja multe criterii au fost relaxate în direcția cerută. Voi discuta scurt concesiile deja făcute, însă nu înainte de a menționa că toate criteriile tehnice trebuie să respecte cele 6 obiective deja agreate de toate instituțiile europene și adoptate în vara anului 2020, dintre care menționez doar trei:
- contribuția activităților promovate de taxonomie către mitigarea crizei climatice trebuie să fie substanțială, nu doar minimală (gazul fosil nu o poate îndeplini);
- activitățile promovate nu trebuie să facă rău mediului înconjurător în niciun fel (aici iar combustibilii fosili ce poluează atmosfera nu sunt compatibili);
- activitățile trebuie să promoveze biodiversitatea, etc.
Astfel, în ceea ce ține de criteriile de mitigare din taxonomie, există un standard introdus în documentul inițial ce propune o limită de 100g CO2/KWh pentru acordarea statutului de investiție sustenabilă, un standard de altfel aliniat cu Acordul de la Paris. Această valoare urma să scadă în timp, spre 0 (zero) g CO2/KWh în 2050, conform țelului de neutralitate climatică. Deja în Martie 2020 Grupul de experți tehnici asociați dezvoltării acestor criterii recomandase o traiectorie ce urma să fie ajustată in aceasta direcție o dată la 5 ani. Observăm însă că deja Comisia a făcut concesii renunțând la acest proces si deci in prezent nu mai există această traiectorie de auto-îmbunătățire a standardului, ceea ce în sine pune la îndoială relevanța pe termen lung a gold standard-ului verde oferit de taxonomie.
În plus, criteriile de adaptare la schimbarea climatică globală au fost slăbite atât de puternic, încât în momentul de față sunt mai puțin ambițioase chiar decât criteriile Băncii Europene de Investiții (BEI) care oricum va aplica propriile standarde (mai ambițioase deci) în investițiile în care va fi parteneră. Pe scurt, standardul tehnic pentru activități compatibile cu criteriile de adaptare din taxonomie este de 270g CO2/KWh (echivalent), pe când cel al BEI adoptat deja în urmă cu mai bine de un an este de 250 g CO2/KWh. Conform secretarului general de la Eurogas, platforma de reprezentare a mai multor companii de gaz din Europa, acest standard din taxonomie putea fi chiar mai rău (adică nu este cel mai ambițios deloc din domeniu).
În realitate, actele delegate ar avea spațiu de îmbunătățire în direcția asigurării relevanței documentului pe termen lung, prin auto-îmbunătățirea standardelor și nu prin slăbirea lor și mai tare. Este uimitor cum se poate propune ca pentru economia viitorului să investim tot în metodele poluatoare ale trecutului, când e clar că pentru a rezolva problema climatică, trebuie să gândim cu o altă mentalitate și cu alt model economic decât cu cele cu care am creat această criză existențială a încălzirii accelerate a Planetei, cea mai mare amenințare la adresa civilizației umane, prin care trecem în acest secol.
Actele delegate față de care România și-a exprimat opoziția, transpuneau doar taxonomia și cele 6 criterii deja agreate în vara 2020 și care propuneau criterii concrete pentru a ghida capitalul în direcția sustenabilității pe termen lung. Întârziind adoptarea acestor acte înseamnă doar că mesajul către investitori este unul contradictoriu, ce ridică semne de întrebare și ce ar putea rezulta în relocarea unor investiții în afară Uniunii Europe, către țări ferm dedicate tranziției către o economie net-zero (emisii). Având în vedere că administrația SUA și China au început anul 2021 în forță în direcția aceasta, cele 6 luni pierdute cu amânări pot însemna o pierdere importantă în cursa pentru investiții asociate produselor și serviciilor cu emisii de carbon net-zero.
Cât despre România, țara are numai de pierdut pe plan investițional din asumarea acestor poziții, nu numai pentru că își reduce propria credibilitate în acest domeniu, dar creează semnale de dubiu pentru investitori, care se vor gândi de două ori înainte să investească aici. Este păcat, cu atât mai mult cu cât tranziția verde continuă să fie cea mai mare oportunitate economică a României, o țară cu potențial peste media europeană în acest domeniu.
Suzana Carp este director de strategie la organizatia non-profit dedicata protectiei mediului Bellona, la biroul din Bruxelles al acesteia. Bellona este specializata in domeniul decarbonizarii industriei grele, in taxonomia pentru investii durabile, in legi climatice (bugete de carbon si guvernare), acoperind de asemenea mobilitatea cu zero emisii. Suzana este un recunoscut expert european pe tema pietei de carbon europene, EU ETS, si inainte de Bellona, a condus biroul de la Bruxelles al think tank-ului britanic Sandbag. Este unul dintre autorii studiilor ce au stat la baza Pactului Ecologic European si a publicat mai multe articole, rapoarte de cercetare si studii pe tema investitiilor ce pot impinge Romania in locul fruntas al tranzitiei energetice.
