Taxa de 2% pe afacerile din energie şi gaze se calculează pentru afacerile anului precedent, estimate la data de 20 februarie, şi se plăteşte în rate

Companiile din sectorul de gaze şi energie electrică vor plăti în acest an taxa de 2% pe cifra de afaceri impusă de Ordonanţa 114, în acest an, pe baza cifrei de afaceri estimate pentru 2018, care se transmite Autorităţii până la data de 20 februarie, se arată într-un proiect de ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Documentul, aflat în dezbatere publică, arată că toate companiile din sectorul de gaze şi energie electrică ce au licenţe de la ANRE trebuie să depună la Autoritate, estimarea referitoarea la volumul cifrei de afaceri pe anul precedent, la care se aplică această taxă, până la data de 20 februarie anul curent.

“Titularii de licenţe vor comunica ANRE, prin scrisoare oficială semnată de reprezentantul legal sau de o persoană împuternicită de acesta, până la data de 20 februarie, valoarea cifrei de afaceri estimate a fi realizată în anul precedent din activităţile ce fac obiectul licenţelor detinute. În cazul în care titularii de licenţe nu respectă termenul prevăzut la alin. (1), ANRE calculează contribuţia datorată pe baza ultimei cifre de afaceri raportate la Ministerul Finanţelor Publice”, se arată în ordinul publicat de ANRE.

Ulterior, plata se poate face trimestrial, în patru tranşe, dacă valoarea acesteia depăşeşte 5.000 de lei.

În aceeaşi metodologie, se reiterează faptul că pentru producătorii de energie termică, taxa este de doar 0,1% din cifra de afaceri.

Proiectul este în dezbatere publică preţ de zece zile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *