enel

Surpriză la bursa zvonurilor despre numele viitorului ministru al Eonomiei și Energiei

Cel mai probabil, Ministerul Energiei va fuziona cu cel al Economiei, și sunt trei nume vehiculate pentru postul de ministru, potribit unor surse din piața de energie, apropiate de PNL. Unul nu a mai apărut în spațiul public până acum.

Fuziunea ministerelor Energiei și Economiei este decisă “în proporție de 99%” în viitorul cabinet care va fi condus de Ludovic Orban, potrivit surselor noastre, care ne-au indicat și trei nume care se vehiculează pentru postul de ministru.

Două dintre ele au mai apărut în spațiul public în ultima vreme. Este vorba despre Virgil Popescu, președintele PNL Mehedinți, deputat și vicepreședinte  în Comisia de Industrii și Servicii din Cameră și de Ion Ștefan, deputat PNL de Vrancea și membru în aceeași comisie

Al treilea este o surpriză: Ionel Dancă, actual purtător de cuvânt al PNL, fost jurnalist și fost consilier al fostului minstru al Economiei, Andrei Gerea. A fost și consilier de stat in Guvernul  Cioloș la cancelaria Primului Ministru în 2016, pe partea de proiecte de dezvoltare regională. Ar exista și posibilitatea ca, dacă Dancă nu este numit ministru, se ocupe de Energie în viitorul minister al Economiei, din postura de secretar de stat, potrivit surselor noastre.

Contactat, Dancă a spus că nu i s-a făcut această propunere.

2 Comments

  1. Strategia celui care ne-a tinut in intuneric 45 de ani si ne-a omorat parintii ,a fost ,, URSS inseamna puterea sovietelor plus electricficarea,, si a avut dreptate .Strategia economica a UE se bazeaza in principal pe interconectare prin sistemele de gaze si energie electrica.Cred ca este corect sa nu existe Ministerul Energiei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *