Surpriză în benzinării azi: s-a ieftinit motorina și s-a scumpit benzina. Care sunt prețurile acum

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit în acestă dimineață benzina, dar a ieftinit motorina în rețeaua sa de benzinării

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a crescut în dimineața zilei de 21 mai prețul benzinei standard cu 10 bani pe litru și a scăzut prețul motorinei standard cu 10 bani pe litru, potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor a Consiliului Concurenței.

Aceeași situație este întâlnită și în stațiile OMV, rețea care este operată, ca și benzinăriile Petrom, de OMV Petrom Marketing.

Ultima modificare de preț a avut loc acum două zile la Petrom, când prețurile au crescut cu 10 bani pe litru, și la benzină și la motorină.

Amintim că piața carburanților funcționează acum în baza unei reglementări de criză impuse de Guvern și valabile până în iunie, prin care adaosurile comerciale sunt limitate la cele de anul trecut iar prețurile pot crește cel mult o dată pe zi.

Mișcarea poate fi considertă surprinzătoare, în condițiile în care în România se produce suficientă benzină, din care se mai și exportă, dar nu și suficientă motorină, combusitibilul consumat majoritar, care se importă. Cel mai probabil expicațiile țin de variațiile de cerere sezonieră.

Iată care este prețul motorinei la stațiile din București în dimineața zilei de 21 mai:

Petrom: 9,53 lei

OMV: 9,59 lei

Rompetrol: 9,69 lei

MOL: 9,69 lei

Lukoil: 9,74 lei

SOCAR: 9,69 lei

Iată care este prețul benzinei la stațiile din București în dimineața zilei de 21 mai:

Petrom: 9,32 lei

OMV: 9,38 lei

Rompetrol: 9,28 lei

MOL: 9,28 lei

Lukoil: 9,28 lei

SOCAR: 9,24 lei