Supraveghetorii UE spun că prețul carbonului, care a dus la explozia prețurilor la energie, nu e manipulat, dar o firmă românească de consultanță îi contrazice

În contextul exploziei prețului certificatelor de carbon, Comisia Europeană a cerut o investigație a pieței în care se tranzacționează aceste certificate, pentru a se vedea dacă și în ce măsură ea a fost manipulată. Autoritatea Europeană de control în domeniu spune că nu a găsit dovezi că ar fi manipulare la o primă verificare, dar o companie românească de consultanță în domeniu are dubii că așa este.

Prețul certificatului de carbon tot crește și a ajuns la un nou nivel maxim istoric, de peste 71 de euro, conform ultimelor tranzacții, din data de 24 noiembrie, de la bursa din Londra. Firma de consultanță în domeniu Carbon Expert din România afirmă că această creștere “ignoră piețele de gaz și energie, care au reacționat la îngrijorarea crescândă cu privire la creșterea numărului de infecții cu Covid-19 și la creșterea tulburărilor sociale din cauza restricțiilor publice reînnoite într-un număr de țări europene”.

Creșterea continuă a prețului certificatelor – în martie erau 43 de euro, de exemplu – este văzută de mulți observatori ai piețelor drept una dintre cauzele creșterii accelerate ale prețurilor la energie din ultimele luni, când cotațiile de pe piețe au atins maxime istorice, de neimaginat acum câțiva ani – peste 300 de euro/MWh de energie electrică pe piețele spot.

În acest context, în noiembrie atunci când a emis și recomandările către statele membre referitoare la atenuarea șocurilor facturilor mărite pentru consumatori, Comisia Europeană a mai anunțat și altceva: “investigarea eventualelor comportamente anticoncurențiale pe piața energiei și însărcinarea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) să consolideze în continuare monitorizarea evoluțiilor de pe piața carbonului”.

Potrivit informațiilor publicate de Carbon Expert, ESMA a emis, acum câteva zile, un raport preliminar în care arată că, cel puțin pe baza datelor preliminare, nu există suspiciuni de manipulare, dar consultanții români au motive să se îndoiască de această concluzie.

Iată integral ce spune Carbon Expert despre acest rezultatele acestui control, cu precizarea că informația este extrasă din newsletter-ul pe care îl trimite regulat abonaților.

“Organul de supraveghere UE: “nicio dovadă a manipulării pieței carbonului”. Adevăr sau manipulare?

“Într-un raport preliminar publicat in 19.11.2021, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) nu a găsit nicio dovadă a speculațiilor ilegale pe piața europeana de comercializare a emisiilor de CO2, EU ETS. În octombrie 2021, Comisia Europeană a cerut acestei instituții să urmărească orice posibilă manipulare a pieței, după acuzațiile crescânde ca speculatorii de fonduri private au condus la creșterea prețurilor certificatului CO2 în Europa.

ESMA a constatat că 455 de entități financiare și firme de investiții au participat pe piața EU ETS  în 2021, în creștere cu 86% față de 2018. Constatările ESMA atribuie creșterea prețului certificatului de carbon comportamentului normal de pe piață, determinat de o reducere a numărului de certificate mai rapid decât se aștepta, practic o scădere a ofertei pe fondul unei cereri crescute, precum și de volatilitatea accentuată a indicilor de pe piața energiei și gazului.

Deși nu a fost găsită nicio dovadă de manipulare a pieței, ESMA a remarcat că a avut doar acces limitat la datele esențiale. Bursa de la Londra (ICE ECX), unde se tranzacționau cel mai mult aceste active financiare (până în iunie 2021), a intrat în subordinea Autorității de Conduită Financiară a Regatului Unit, iar din cauza Brexit-ului, ESMA nu a putut accesa aceste date.

Rămânem reticenți în ceea ce privește concluziile organului de supraveghere al UE și așteptăm raportul final, întrucât cel mai probabil 50% din tranzacțiile EU ETS nu au fost analizate din cauza lipsei de acces la date.

Reamitim că începând din anul 2019, piața de carbon europeană a fost inclusă în piața financiară în cadrul directivei MIFID II, iar interesul fondurilor de investiții pe această piață este, fără îndoială, crescut, fapt arătat de ESMA prin creșterea numărului de jucători de pe această piață (cu 86% mai mare față de anul anterior, 2018).

Creșterea cererii este determinată, în consecință, de jocul financiar al noilor fonduri de capital și mai puțin de noi instalații poluatoare, care ar fi trebuit să fie în mod normal cei care cumpără aceste credite. Unde se va ajunge prin aceasta practică? Probabil, la un preț de peste 100 euro/tCO2 astfel încât industria energetică naționala să intre în colaps cât mai devreme și să devenim dependenți de importul de energie și gaz”.

Amintim că certificatele de carbon sunt cumpărate de companiile din industrie, în special de producătorii de energie electrică ce folosesc combustibili fosili şi emit ca atare gaze cu efect de seră, pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Sunt practic o plată pentru poluare, impusă de Comisia Europeană care vrea astfel să descurajeze utilizarea combustibiililor fosili și să accelereze decarbonarea. Cei mai afectați sunt, desigur, mai ales producătorii de energie electrică din cărbune, care trebuie să cumpere un certificat pentru fiecare MWh produs. În final însă, cum cărbunele încă “închide piața”, prețurile la electricitate cresc, chiar dacă alți producători (hidro, de exemplu) nu au acest cost, iar creșterea se transferă în facturile consumatorilor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *