Cu toate că printre recomandările Comisiei Europene era şi suprataxarea producătorilor, în România, unde 70% din producţia de energie electrică este controlată de stat, existau alte mijloace de a obţine din aceste extra-profituri venituri bugetare şi nu cred că era momentul să „umblăm” la producători, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.
În context, oficialul ANRE a avertizat asupra faptului că Elcen şi Complexul Energetic Oltenia ar putea să aibă serioase probleme financiare „la acest preţ impus, de 450 de lei peste care se aplică un impozit de 80%”.
Punctul meu de vedere este că nu cred că era momentul să umblăm la producători. Suntem într-un moment în care pe acest lanţ producţie – transport – distribuţie singurii actori care în această perioadă nu au avut probleme au fost producătorii. Mă tem că prin această măsură am creat nişte probleme, mai ales unora. Concret, mă refer la producătorii de energie din surse fosile. Mă îngrijorează cel mai mult Complexul Energetic Oltenia şi Elcen, care la acest preţ impus, de 450 de lei peste care se aplică un impozit de 80%, s-ar putea să aibă serioase probleme financiare”, a susţinut Nagy-Bege.
Acesta a adăugat că, deşi suprataxarea producătorilor se afla printre recomandările Comisiei Europene, în România unde 70% din producţia de energie electrică este controlată de stat erau alte mijloace de a obţine din aceste extra-profituri venituri bugetare, respectiv dividendele care se vor plăti cu siguranţă.
Comisiile economice din Senat au aprobat, luni, OUG 118/2021 referitoare la compensarea facturilor la energie, cu o serie de amendamente. Printre modificări se află şi supraimpozitarea cu 80% a producătorilor de electricitate, pentru veniturile obținute la prețuri de vânzare de peste 450 de lei/MWh. Impozitul, de tip “windfall tax”, se va aplica în perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022.