mn

Subvenția guvernamentală la căldură se taie. Cât costă energia termică în marile orașe, cu subvenții și fără

În acordul cu FMI, Guvernul s-a angajat să elimine subvenţia de la bugetul de stat pentru energia termică. Primăriile vor decide dacă acoperă sau nu diferenţa, iar în funcţie de ele preţurile vor creşte mai mult sau mai puţin. Se vorbeşte despre creşteri de preţ de până la 60% pentru căldura şi apa caldă livrată populaţiei.

Guvernul va elimina subvenţia acordată de la nivel central până la finele anului, potrivit unei declaraţii a lui Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, pentru Mediafax. „Există diferite subvenţii pentru încălzire. Ajutorul de încălzire pentru ceimai vulnerabili ar putea rămâne la acelaşi nivel sau ar putea chiar creşte. Există, însă, o subvenţie acordată de la nivel central, pe care Guvernul vrea să o elimine în cursul acestui an. Există, de asemenea, subvenţii pentru încălzire de la autorităţile locale, dar acestea nu au fost luate încă în considerare”, a spus Franks.

Momentan, Guvernul acoperă până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică, iar primăriile pot decide să acorde subvenţii suplimentare. Populaţia plăteşte energia termică la un preţ local de referinţă, stabilit de autorităţile locale, (în general mai mic decât preţul de cost) primăriile putând decide cât să suporte din preţul de cost, în fiecare localitate.

Deşi, potrivit surselor Mediafax, factura pentru populaţie ar putea creşte cu până la 60%, preşedintele Agenţiei de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, Mircea Matei, ne-a declarat că nu se poate calcula un impact la nivelul celor 92 de localităţi alimentate cu energie termică în sistem centralizat, totul depinzând de primării, care au totala libertate să stabilească preţurile şi subvenţiile. Matei este chiar optimist. “Ar fi posibil ca unele cheltuieli din bugetele locale să fie redirecţionate sau amânate, iar primarii să facă mai ales investiţii în sistemele de distribuţie, pe lângă acoperirea acestei diferenţe” spune şeful ANRSC.

 

Vă prezentăm mai jos preţurile plătite de populaţie la energia termică în marile oraşe ale României, după aplicarea subvenţiei locale şi guvernamentale precum şi costul de producţie energiei termice. Datele sunt valabile pentru luna ianuarie 2011

Bucureşti

RADET Bucureşti are un preţ de 311 lei, cu TVA, pe gigacalorie, dar populaţia plăteşte mai puţin de jumătate, adică 124 de lei.

Constanţa

RADET Constanţa are preţuri aprobate de 305 lei, de 202 lei pentru agentul termic obţinut din gaze naturale şi de 519 lei pentru cel din combustibil lichid uşor. Preţul plătit de populaţie este de 150 de lei.

Timişoara

Regia locală are un cost de 323 de lei pe gigacalorie dar preţul plătit de populaţie este de 252 de lei

Braşov

Compania furnizoare a agentului termic are un preţ de 442 de lei pentru energie livrată de CET şi de 406 lei pentru centralele termice mai mici, iar preţul de facturare este de 191 de lei

Cluj Napoca

Regia Autonomă de Termoficare din Cluj are costuri de 361 de lei, respectiv 421 de lei pentru agentul termic obţinut din gazele naturale. Preţul de facturare către populaţie este de 165 de lei

Iaşi

CET Iaşi are costuri recunoscute de 303 lei pentru energia produsă în cogenerare şi de 309 lei pentru cea furnizată de centralele termice de cartier. Populaţia plăteşte 185 de lei.

Craiova

Regia Autonomă de Termoficare din Craiova are un preţ de furnizare aprobat de 268 de lei pentru agentul termic din punctele termice şi 335 de lei pentru centralele termice. Populaţia plăteşte 194 de lei.

 

 

3 Comments

  1. La Galati pretul gcal este de 320 ron cu tva pentru persoane fizice iar pretul de facturare este de 214.

  2. eu nu prea inteleg faza asta,cu termoficarea centralizata…
    nu cumva se creaza o discriminare intre consumatori…..adica unora li se acorda subventie, iar altora ba.
    noi, ceilalti din orasele ne-am descurcat singuri….nu am avut nevoie de subventie…ne-am instalat centrale pe lemne, pe gaz, s.a.m.d….
    CE-I CU ATATA TAMTAM….
    cu stima,

  3. Eu am urmatoarea problema: costurile la intretinre la bloc sunt in crestere dar saracii de vecini nu vor sa investeasca nici 25 lei pe luna pentru reparatii curente, ce sa mai zic investtii noi ca reabilitarea termica, contorizaera individuala la gaze etc. Cind or sa ridice costurile in aer, va fi la fel. Ei vor avea subventie, eu voi plati mai mult, iar confortul va fi la fel de scazut si viitorul la fel de neschimbat. Aceasta eliminare a subventiei ajuta bugetul de stat, dar pe cei de la blocuri nu ii ajuta cu nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.