SUA au extins o licenţă a Chevron pentru a relua producţia de petrol în Venezuela şi a importa ţiţei în SUA

Chevron a primit sâmbătă o licenţă extinsă din partea SUA, care îi permite celei de-a doua mari companii petroliere americane să reia producţia în Venezuela şi să importe ţiţeiul acestei ţări sud-americane în Statele Unite, transmite Reuters, citată de News.ro

Decizia permite Chevron să reia proiectele petroliere existente în ţara sancţionată de SUA şi să aducă noi cantităţi de petrol la rafinăriile din Statele Unite.

Cu toate acestea, decizia limitează plăţile în numerar către Venezuela, ceea ce ar putea reduce cantitatea de petrol disponibilă pentru Chevron.

Termenii licenţei au rolul să împiedice compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA să primească venituri din vânzările de petrol din Venezuela ale Chevron, au spus oficialii americani.

Licenţa a fost acordată pentru şase luni, iar ulterior va fi reînnoită lunar automat, potrivit Trezoreriei SUA.

Un purtător de cuvânt al Chevron a declarat că grupula analizează termenii licenţei şi a refuzat să comenteze imediat.

SUA au eliberat licenţa în aceeaşi zi în care Venezuela şi liderii opoziţiei au început un dialog politic în Mexico City, acceptând să solicite Naţiunilor Unite să supravegheze un fond pentru a ajuta la furnizarea de hrană, asistenţă medicală şi infrastructură venezuelenilor.

Condiţiile împiedică Chevron să-ajute Venezuela, stat membru al OPEC, să dezvolte noi câmpuri petroliere, dar oferă companiei o modalitate de a recupera o parte din miliardele de dolari datorate de PDVSA prin vânzările de petrol.

Statele Unite au declarat că îşi rezervă dreptul de a anula sau de a revoca licenţa în orice moment.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *