
Portofoliul de investiții strategice ale Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN) în următorul deceniu se ridică la 20 de miliarde de euro, potrivit strategiei de dezvoltare a companiei, aprobată azi de acționari.
Portofoliul este structurat pe trei direcții fundamentale.
Prima, “extinderea și diversificarea capacității de producție”, cu o valoare de 15 miliarde de euro însumat, se referă în special la construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și la proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare (SMR) americane de la Doicești.
A doua, în valoare de 4,6 miliarde de euro se referă la “consolidarea siguranței, fiabilității și excelenței operaționale a capacității existente”. Aici sunt cuprinse retehnologizarea Unității 1 Cernavodă, dezvoltarea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars (DICA), dezvoltarea Centrului pentru situații de urgență, modernizarea și dezvoltarea fabricii de combustibil nuclear, modernizarea, retehnologizarea și dezvoltarea fabricii de prelucrare a concentratelor de uraniu, dar și, mai nou, “implementarea unui sistem compus din echipamente de generare rapidă a energiei și unități de stocare, capabil să participe activ pe piața pentru ziua următoare (PZU), piața de servicii de sistem și cea de echilibrare”, acest ultim proiect fiind evaluat la 40 de milioane de euro.
A treia, în valoare de 400 de milioane de euro, se referă la “Sustenabilitate și inovare”, iar aici intră proiectele instalației de detritiere a apei grele și producția de izotopi medicali.
De unde vin banii. Se vorbește despre CfD
SNN își propune ca obiectiv financiar minimizarea costurilor de finanțare prin construirea unei structuri de finanțare compusă dintr-un mix de surse proprii, surse atrase și alte mecanisme de sprijin, după cum urmează:
Surse proprii reprezentate de:
- excedentul de numerar rămas la dispoziția societății după distribuirea dividendelor;
-contribuție în natură a SNN și a Statului Român la capitalul social al Energonuclear (EN), în vederea dezvoltării Proiectului U3 & U4.
Surse atrase reprezentate de:
- împrumuturi bancare sindicalizate acordate de instituții financiare internaționale;
- împrumuturi bancare acordate de Bănci de Export (”ECA”), în funcție de țara de proveniență a elementelor de cost aferente proiectelor;
-emisiune de obligațiuni corporative;
-fonduri nerambursabile;
-alte forme de finanțare atrase, inclusiv atragerea de capital social (equity) în structuri de parteneriat sau alte modalități.
Alte instrumente de sprijin:
-Contracte pentru Diferență (CfD) – acest mecanism asigură un preț stabil pentru energia produsă, reducând riscul de piață și oferind predictibilitate veniturilor pe termen lung.
- Mecanism de protecție împotriva modificărilor de politică sau legislație – clauzele de protecție și asigurări împotriva riscurilor politice și legislative sunt esențiale în proiecte de infrastructură energetică, unde expunerea la astfel de riscuri este ridicată.
Până acum, România a lansat două licitații CfD exclusiv pentru proiecte eoliene și fotovoltaice. Finanțarea schemei nu se va face prin factura către clienți, ci din Fondul de Modernizare al UE, clienții finali plătind doar o sumă infimă, pentru cheltuielile administratorilor schemei.
Nu știm însă cum va funcționa schema CfD pentru nuclear.