Statul vrea să construiască două depozite de produse petroliere, la țărmul Mării Negre, pe terenul Oil Terminal

Societatea de Administrere a Participaiilor în Energie (SAPE) intenționează să construiasă, în parteneriat cu Oil Terminal, două depozite de produse petroliere, potrivit lui Bogdan Stănescu, președintele Directoratului SAPE.

Procesul este la stadiu incipient, după cum ne-a declarat Stănescu, dar ideea este ca SAPE, societate deținută integral de statul român, să investească la Oil Terminal, care va veni cu terenul, pentru construirea a două capacități de stocare.

“Este vorba despre două depozite de produse petroliere, cu o capacitate de 50.000 de tone fiecare. Investiia este de 10 milioane de euro fiecare, noi o vom demara, Oil Terminal vine cu terenul. Suntem  la faza pregătirii studiului de fezabilitate”, a declarat Stănescu, care a mai arătat că procesul decizional este afectat de mai multă vreme de faptul că România nu are un ministru al Energiei.

Potrivit legii, comercianțiii de produse petroliere sunt obligați să constituie stocuri minime de carburanți, dar le pot păstra și în străinătate, în altă țară membră a Uniunii Europeme. Stănescu spune că, dacă aceste depozite se vor construi, există posibilitate ca mai mulți carburanți să fie stocați în România.

“Se pot asigura condiții economice mai bune pentru operatori, pentru că eu fac o activitate care este reglementată”, a opinat Stănescu.

SAPE este o societate deținută 100% de stat, iar Oil Terminal, societate controlată de stat, este listată la Bursa de Valori București.

1 Comment

  1. Ce bine e sa stai pe un purcoi de bani, proveniti de la altii si sa faci propuneri.Din pacate e valabil numai pentru cei care sau c…….. in scaldatoare la botez, asa zice o vorba din popor de oamenii care au noroc .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *