Statul va suprataxa OMV Petrom, din 2013

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat miercuri că Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013.

„Legea nu se va aplica în 2012, ci din 2013”, a afirmat Chiţoiu, citat de Mediafax. Noul ministru al Economiei a mai spus că redevenţele pentru resursele naturale vor fi aduse la nivelul european. În 7 mai el spunea că Guvernul ar putea introduce un impozit pe veniturile excepţionale ale companiilor din domeniu şi că redevenţele la petrol şi gaze sunt prea mici.

Deşi noul ministru al Economiei a vorbit despre „companii petroliere”, vizată este în primul rând OMV Petrom, singura companie petrolieră care extrage ţiţei din România. Cel mai probabil, taxa se va aplica pe veniturile obţinute pe segmentul de extracţie al ţiţeiului şi nu pe partea de downstream, dat fiind că venitul excepţional este obţinut pe seama cotaţiei ridicate a ţiţeiului. Spre exemplu, costul pe care îl are Petrom ca să scoată un baril de ţiţei în România este de 16 dolari, în condiţiile în care preţul pe piaţă este de peste 110 de dolari.

Dacă venitul care va fi considerat excepţional este cel obţinut pe partea de upstream, ceilalţi doi mari jucători de pe piaţă, Lukoil România şi Grupul Rompetrol, nu vor fi afectaţi, pentru că nu extrag ţiţei din România, petrolul prelucrat în rafinăriile proprii provenind în general de la companiile-mamă, OAO Lukoil şi KazMunaiGaz.

Grupul Petrom a înregistrat anul trecut un profit record în creştere cu 72%, la 3,759 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, după ce în ultimul trimestru a raportat un profit în urcare cu 8%, la 838 milioane lei (203,7 milioane euro).

Cu cât ar putea creşte redevenţele

Pe de altă parte, redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, în funcţie de puterea zăcământului, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Recent, preşedintele Traian Băsescu spunea că Petrom trebuie să se aştepte în curând să plătească redevenţe mai mari, comparabile cu cele din statele arabe. Potrivit ultimei declaraţii a premierului Ponta, dacă redevenţa medie pentru petrol şi gaze este, în România, de 4%, la nivel european aceasta este de 20%.

 

2 Comments

  1. Azi titeiul, maine eolianul si poimaine taxa pe apa! Si mai zic ” Invest in Romania!!!”, bagati bani ca va dam noi teapa mai tarziu!

  2. Si clasa mea facut o actiune de genul acetsea pentru niste copii din Buzau si ne-au sustinut colegii si am reusit sa strangem doar 70 lei numai intr-o zi, dar mai avem de strans.ceţi place? 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *