Statul poate fixa preţul la gaze, chiar şi după liberalizare

Preţurile reglementate la gaze pentru populaţie şi agenţi economici vor eliminate în anii următori, dar statul poate fixa preţurile, şi după liberalizarea totală, în unele cazuri.

Potrivit ultimului proiect al legii gazelor, România va renunţa la preţurile reglementate pentru consumatorii non-casnici până la sfârşitul anului 2013 şi la preţurile reglementate pentru populaţie până la sfârşitul lui 2015.
Potrivit legii, Autoritatea de Reglementare (ANRE) va întocmi un calendar de eliminare treptată a preţurilor reglementate, în perioada 2012-2015, principiul fiind că eliminarea acestora trebuie să fie cât mai uşor de suportat pentru clienţi. ANRE primeşte însă şi mecanismele legale pentru a stopa creşterile de preţ, atât acum, când există noţiunea de preţ reglementat, cât şi în viitor, când asceastă noţiune nu va mai exista. Statul poate fixa preţurile pentru perioade care ajung şi până la nouă luni.

Iată paragraful din proiectul de lege care stipulează acest lucru:

„În situaţia unui dezechilibru major între cerere şi ofertă şi/sau a unei disfuncţionalităţi evidente a
pieţei de gaze naturale, ANRE poate limita creşterea excesivă a preţurilor/tarifelor sau blocarea acestora pentru o perioadă determinată de maxim 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă circumstanţele care au determinat adoptarea respectivei decizii, prin:

  • a) fixarea unei limite superioare a preţului;
  • b) limitarea venitului din activitatea reglementată.

Costurile recunoscute și amânate, potrivit alin. (1) lit. b), se recuperează integral, în conformitate cu
procedura emisă de autoritatea competentă”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *