Statul este dator cu patru miliarde de lei furnizorilor de energie electrică și gaze. Proiect de act normativ să se deblocheze banii

Furnizorii de energie eletrică și gaze, care au prefinanțat schema de plafonare a prețurilor finale plătite de clienți, au de primit de la stat aproape patru miliarde de lei, după cum recunoaște chiar Guvernul. Se pregătește un proiect de OUG prin care să se plătească datoriile din banii strânși din taxa de solidaritate, dar sumele sunt tot insuficiente.

“La data elaborării prezentei, Ministerul Energiei confirmă o valoarea totală eligibilă pentru plată în cuantum estimat de 2.443,96 milioane lei, iar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale de 1480 milioane lei care trebuie achitată furnizorilor de energie electrică și gaze naturale în termenele stabilite prin O.U.G 27/2022, respectiv avans 40% din valoarea totală solicitată în cererea de decontare, în 10 zile de la înregistrarea cererii și restul de plată, în termen de 10 zile de la primirea adresei de validare de la ANRE”.

Așa scrie în nota de fundamentare a unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Energiei prin care banii obținuți de Guvern din taxa de solidaritate (plătită de Petrom, Romgaz și Rompetrol, în principal), să poată merge în contul Fondului de Tranziție Energetică și astfel să poată fi plătite restanțele către furnizorii de energie electrică și gaze.

“În contextul de față, problema plăților pentru serviciile de energie electrică și gaze naturale reprezintă o urgență, datorită faptului că neplata compensațiilor către furnizorii de energie ar putea duce la întreruperi în furnizarea acestor servicii esențiale. Dacă furnizarea de energie ar fi întreruptă sau perturbată, ar exista implicații grave pentru economie, securitatea națională și pentru viața de zi cu zi a cetățenilor. În plus, având în vedere că serviciile de energie electrică și gaze naturale sunt esențiale pentru funcționarea societății, orice întârziere în rezolvarea acestei probleme nu ar fi doar nedorită, ci ar putea de asemenea avea un impact negativ semnificativ asupra întregii societăți”, se mai arată în nota de fundamentare.

În ccontul taxei de solidaritate s-au strâns 3,14 miliarde de lei, conform datelot Guvernului, așadar și în situația în care s-ar folosi toți banii pentru acoperirea restanțelor către furnizori, tot nu ajung – eventual își va stinge obligațiile Ministerul Energiei, dar rămâne cel al Muncii, iar sumele, chiar dacă nu vor mai crește în ritmul de anul trecut pentru că prețurile s-au calmat, tot vor crește.

Statul a făcut zeci de miliarde pe spinarea consumatorilor în criza energetică, dar are în continuare datorii enorme la furnizori, neplătiți de mai mult de un an. Cifre

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *