Statul blochează vânzarea activelor CEZ din România, pentru moment. Vânzarea oricăror pachete majoritare la companii energetice a fost interzisă

Ordonanța militară 8, anunțată de ministrul de Interne, Marcel Vela, prevede clar că, pe perioada stării de urgență, se supendă orice fel de procedură de vânzare a companiilor energetice, indiferent de forma de proprietate.

Iată prevederea din Ordonanța militară

“Art.15 – (1) Pe perioada stării de urgență se suspendă procedurile de vânzare/ cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național, indiferent de forma de proprietate a acestora.

(2) Reluarea procedurilor se va face după încheierea stării de urgență cu decalarea corespunzătoare a termenelor prevăzute în calendarul anterior.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Starea de urgență din România se întinde până la data de 15 mai, cel puțin, iar până la această dată, firma cehă CEZ, singura de anvergură care avea în derulare procesul de vânzare a unor active importante din România, nu va putea perfecta oprațiunea.

CEZ a anunțat că scoate la vânzare distribuția de energie electrică din Oltenia, parcul eolian din Dobrogea (circa 600 MW, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa), firma de furnizare, care are 1,4 milioane de clienți, și microhidrocentralele din zona Reșița (patru la număr, 22 MW putere instalată). CEZ a.s. a publicat anunțul de vânzare în data de 9 septembrie.

Peste 30 de potenţiali cumpărători şi-au manifestat interesul pentru a cumpăra activele de la noi, a anunţat grupul ceh pe 12 noiembrie, într-un comunicat. Potrivit unor surse din piaţa de energie, au depus oferte, din România, Hidroelectrica, Electrica şi SAPE (posibil să intre în consorţiu cu Electrica).

CEZ aștepta ofertele finale la data de 21 aprilie, potrivit unor surse din piață.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *