Statul ar putea primi mai puțini bani din concesiunea viitoarelor perimetre petroliere. Explicații

Investitorii din petrol și gaze așteaptă publicarea rundei XI, prin care statul va scoate din nou, după zece ani, la concesiune 28 de perimetre însă, din cauza ultimelor modificări legislative există temerea că ofertele vor fi mai mici.

“Runda XI se referă la 28 de perimetre, dintre care șase sunt offshore. Știm că sunt investitori de diverse mărimi care se uită la această rundă, așteaptă publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Observăm că, după ultimele modificări legislative impuse de Guvern, statul tinde să instituie însă un control mai mare asupra titularului de acorduri petroliere sau al entităților care pot controla titularii de acorduri petroliere. Așa că probabil vor veni investitori prudenți cu o oefrtă financiară redusă”, a declarat Oana Ijdelea, avocat, la Zf Power Summit.

Directorul Romgaz, Adrian Volintiru, prezent la eveniment, a delarat că producătorul de gaze dorește să concesioneze perimetre, dar nu a dat detalii despre câte perimetre ar dori și unde – a spus doar că este interesat de perimetrele onshore.

Mark Beacom, CEO Black Sea Oil and Gas, a confirmat și el că va participa, compania fiind interesată de perimetrele offshore.

La jumătatea lunii trecute, a apărut informația că cele 28 de perimetre din cadrul Rundei a XI-a de licitaţii ANRM se află în procedura de întocmire a documentaţiilor, iar la mijlocul lunii februarie este foarte posibil să fie finalizate, anunţul privind deschiderea oficială a Rundei urmând să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

De la data apariţiei anunţului, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice, având la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM.

Schimbarea legislativă la care s-a referit avocata se referă la o Ordonanță de Urgență adoptată recent de Guvern. Potrivit acesteia, companiile petroliere prezente în România sunt obligate să anunțe statul în cazul în care doresc să își vândă concesiunea, iar autoritățile române pot opri o eventuală tranzacție de vânzare, pe motiv de siguranță națională, a apărut în contextul în care există infornații că Exxon negociază cu Lukoil vânzarea perimetrului din Marea Neagră.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale se poate opune oricărei tranzacții prin care o firmă care nu este din UE și este de stat să ajungă să dețină concesiuni în România ba chiar Guvernul poate rezilia inclusiv acordurile petroliere care sunt în vigoare, la propunerea ANRM, din motive de siguranță națională.

Mai mult, orice transfer de accord petrolier se poate face doar cu acordul Guvernului, chiar și în condiția în care nu se vinde concesiunea, ci firma care deține concesiuneaanrmperimetre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *