Statul anunță că vrea să cumpere rafinăria Arpechim. Deocamdată, nu are nici bani și nici un plan concret

La câteva săptămâni dupe ce Petrom a anunţat că rafinăria Arpechim Piteşti va fi închisă pentru că nu a găsit cumpărători pentru ea, statul român anunţă că o va cumpăra. Anunţul a fost făcut de şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Victor Vlad Cazana marţi, la o conferinţă de presă.

 

“Sperăm într-o tranzacţie în termeni acceptabili a rafinăriei Arpechim. Vrem să refacem lanţul de aprovizionare a Oltchim cu materii prime”, a spus Cazana.

 

Discuţiile privind viitorul rafinăriei Arpechim şi a celor 700 de angajaţi care lucrează în cadrul ei au avut loc pe plan local. Anunţul şefului OPSPI nu se bazează pe ceva concret, încă, iar un plan detaliat ar urma să fie elaborat în aproximativ şase luni.”În urma dezbaterilor de la Piteşti am ajuns la concluzia că statul nu poate cumpăra direct rafinăria pentru că nu are rezerve pentru aşa ceva. Rămâne varianta Oltchim însă şi acolo sunt probleme cu banii. Poate, totuşi, vom găsi înţelegere la Comisia Europeană în privinţa conversiei datoriilor”, a explicat, pentru E-nergia.ro, Victor Cazană.

Oltchim are datorii istorice de peste 500 de milioane de lei la stat. În urmă cu doi ani Parlamentul României a votat o lege care permitea conversia datoriilor Oltchim în acţiouni ale statului. Prevederea nu a putut fi pusă în aplicare pentru că, odată notificată la Bruxelles, Comisia Europeană  a considerat că este vorba de ajutor de stat şi nu a avizat-o.

În ipoteza în care Petrom nu va dori, totuşi, să vândă rafinăria Arpechim statul nu poate face nimic. „Ferească Dumnezeu de aşa ceva. Dacă ar fi să nu ne înţelegem deloc, nu prea am avea ce să facem pentru că nu ne putem amesteca în decizzile interne ale unei companii private”, a mai spus şeful OPSPI.

 

Ce spune însă managerul Oltchim, Constantin Roibu, despre această preluare. “În situaţia în care acţionarul majoritar, statul român, decide acest lucru, bineînţeles că avem în vedere această variantă, mai ales că partea de petrochimie pe care noi am achiziţionat-o de la Petrom este strâns legată de partea de rafinare”, a declarat Roibu.

„E normal să vrem şi rafinăria. Am cumpărat, deja, petrochimia iar rafinăria este lipită de ea. Eu ştiu cât valorează rafinăria, dar nu pot să spun. Rămâne de văzut dacă ne înţelegem cu cei de la Petrom. Cel mai probabil ar trebui să apelăm la credite bancare dacă ar fi să luăm rafinăria”, ne-a spus Roibu.

 

Totuşi, Oltchim nu a putut porni nici partea de petrochimie de la Arpechim, achiziţionată deja de la Petrom acum un an. Motivul: nu are bani şi nici nu se poate împrumta pentru că acţionarul minoritar PCC SE a contestat în instanţă decizia managementului Oltchim de a contracta credite. Roibu a spus că poate reporni petrochimia de la Arpechim abia după ce va termina procesele cu PCC SE.

 

Consiliul de Supraveghere al Petrom a decis pe 24 martie închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând să acorde salariaţilor ce vor fi disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie socială, circa 10 milioane de euro. Conform unui comunicat al companiei petroliere, decizia de închidere este în conformitate cu strategia Petrom de a maximiza beneficiile şi de a creşte eficienţa. Petrom a spus că nu a avut nici o ofertă credibilă pentru vânzarea rafinăriei.

Aproape 700 de salariaţi ar urma să fie disponibilizaţi ca urmare a deciziei de închidere definitivă a rafinăriei Arpechim de la Piteşti. Rafinăria a funcţionat doar trei luni în anul 2010.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *