Statele UE au ajuns la un acord pentru a reduce cu 35% emisiile de CO2 ale autovehiculelor

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns marţi noaptea la un acord pentru o reducere cu 35% a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor noi până în 2030, însă unele ţări şi-au exprimat dezamăgirea faţă de lipsa de ambiţie după publicarea unui raport alarmant al experţilor ONU cu privire la încălzirea climei, transmite AFP, citată de Agerpres

„După 13 ore de negocieri am ajuns la un acord”, a anunţat cu puţin timp înainte de miezul nopţii ministrul austriac al Mediului, Elisabeth Köstinger, la sfârşitul unei luni zile de discuţii cu omologii săi europeni reuniţi la Luxemburg.

Preşedinţia austriacă a Consiliului UE a obţinut în cele din urmă votul favorabil al 20 din cele 28 de state membre pentru propunerea sa de compromis care prevede o reducere de 35% a mediei emisiilor autovehiculelor noi până în 2030, comparativ cu valoarea din 2021, şi de 30% pentru camionete, a indicat Elisabeth Köstinger.

Obiectivul convenit marţi este mai ambiţios decât cel propus de Comisia Europeană la finele anului 2017, respectiv o scădere cu 30% a emisiilor de CO2 până în 2030, dar mai modest decât scăderea de 40% votată la începutul lunii octombrie de Parlamentul Europeană.

Urmează acum ca statele membre să demareze miercuri negocieri cu Parlamentul European pentru a ajunge la o variantă definitivă care va fi impusă constructorilor de automobile. Aceste negocieri se anunţă cu atât mai dificilă cu cât Germania împreună cu ţările din Estul Europei au format un grup care nu vrea o scădere mai mare de 30%.

„Este un mare pas înainte în realizarea angajamentelor noastre asumate în cadrul summitului de la Paris”, a salutat comisarul european pentru Mediu, Miguel Arias Canete.

Cu toate acestea, mai multe ONG-uri s-au arătat dezamăgite de obiectivele modeste convenite de statele UE, mai ales după publicarea unui raport al experţilor ONU care cer o transformare fără precedent pentru a putea ţine sub control încălzirea climei.

Reuniunea de la Luxembourg a permis statelor UE să adopte o poziţie comună pentru a se pregăti pentru COP24, summitul ONU pentru climă care va avea loc în decembrie la Katowice, Polonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *