Guvernele trebuie să îşi majoreze investiţiile în producţia şi lanţurile de depozitare a hidrogenului, pentru a ajuta la reducerea emisiilor de carbon la zero, a anunţat luni Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters, citată de Agerpres.
Până acum statele şi investitorii privaţi au asigurat doar aproximativ un sfert din cele 1.200 de miliarde de dolari, necesare până în 2030, pentru a dezvolta şi a introduce hidrogenul în strategiile globale destinate atingerii neutralităţii climatice, a apreciat organizaţia cu sediul la Paris. Eforturile ar trebui direcţionate spre introducerea hidrogenului în mai multe sectoare precum şi pentru dezvoltarea de tehnologii care să îl facă mai ieftin de produs cu ajutorul energiilor regenerabile, se mai arată în raportul IEA.
Hidrogenul nu produce emisii directe de poluanţi sau gaze cu efect de seră atunci când este folosit drept combustibil. Însă costul ridicat al producţiei hidrogenului, precum şi îngrijorările cu privire la modul în care este produs, au constituit o barieră pentru extinderea utilizării sale.
Hidrogenul produs din surse regenerabile poate costa undeva între de două şi şapte ori mai mult decât cel produs pe bază de gaze naturale, fără captarea carbonului, susţine raportul IEA. Însă noi tehnologi şi economii de scară ar putea ajuta la reducerea acestui decalaj, adaugă IEA.
„Aproape tot hidrogenul produs astăzi provine din combustibili fosili, fără captarea carbonului, generând aproximativ 900 milioane de tone de emisii de CO2, echivalentul emisiilor combinate de CO2 ale Marii Britanii şi Indoneziei”, informează IEA.
Capacitatea globală a instalaţiilor de electroliză, care produc hidrogen din apă utilizând electricitate, s-a dublat în ultimii cinci ani şi aproape 400 de proiecte sunt în prezent în stadiul de dezvoltare sau în primele stadii de dezvoltare, arată raportul IEA. Aceste proiecte ar urma să ducă oferta de hidrogen la 8 milioane de tone pe an în 2030, de la mai puţin de 50.000 de tone în 2021. Însă chiar şi aşa este vorba de o zecime din ceea ce are nevoie lumea în 2030 pentru a ajunge la emisii zero în 2050, subliniază IEA.
Raportul mai adaugă că aproape tot hidrogenul consumat în 2020 a fost în rafinare şi sectoarele industriale. Însă hidrogenul ar putea juca un rol important în sectorul chimiei, oţelului, transportului şi aviaţiei, sectoare unde în prezent reducerea emisiilor reprezintă o provocare, adaugă IEA.
Politicile guvernamentale se concentrează în prezent pe producţia de hidrogen, însă, potrivit IEA, ar trebui să ia în calcul şi consumul din noi sectoare, pentru a putea fi construite facilităţile necesare de stocare, transport şi încărcare.
În prezent 17 guverne au strategii în domeniul hidrogenului şi alte 20 de guverne au anunţat că elaborează planuri în domeniul hidrogenului, în creştere faţă de doar trei ţări în 2019, adaugă IEA.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă