Stab, Engie: Dacă toți bucureștenii ar renunța la RADET, am putea racorda toate centralele de apartament la rețea în zece ani. Nu e realist

Eric Stab, directorul general al Engie România, unul dintre cei doi mari furnizori de gaze și distribuitorul din zona de sud a țării, spune, într-un amplu interviu acordat Republica.ro, că sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din București trebuie salvat, chiar dacă pentru acest lucru trebuie cheltuiți mulți bani. El apreciază că soluția renunțării la el și cea a montării de centrale de apartament în peste jumătate de milion de locuințe, care să fie contectate la rețeaua de gaze, ar dura cel puțin zece ani și nu este realistă

Iată secțiunea din interviul acordat de Eric Stab pentru Republica, relevantă în chestiunea de față

Cum ar fi ELCEN și RADET? Mai au vreo șansă?

Aici, în București, ELCEN și RADET sunt ambele în insolvență, în multe alte orașe din România, situația este aceeași. Trebuie salvate cu investiții? Da, răspunsul este unul singur. Trebuie salvate. Ar trebui să rămână exact în forma în care au funcționat până acum? Nu neapărat. Problema e că avem în București peste 570 de mii de apartamente conectate la infrastructura RADET. Calculând o medie de 2,5 persoane/ familie, rezultă că sunt peste 1,3-1,4 milioane de persoane dependente de sistemul de încălzire central. Nu avem voie să-l lăsăm să intre în colaps. Problema este că trebuie să punem mulți bani pe masă. Și trebuie problema trebuie administrată foarte inteligent și cu tact, ca să aduci îmbunătățiri considerabile pe termen lung.

Aceste probleme ar fi trebuit să fi fost rezolvate cu mult timp în urmă. Putem să dăm vina pe conducătorii actuali, ok, însă problemele persistă de 30 de ani și nu au fost găsite soluții. Sunt foarte multe lucruri de făcut.

Nu se poate trece în masă la centralele termice de apartament?

Asta s-a întâmplat în unele orașe. Dar nu e o soluție realistă în Capitală. Avem aproape 600.000 de gospodăriii individuale care sunt racordate la sistemul centralizat. Dacă se ia decizia- să presupunem- să nu mai fie deloc susținut sistemul centralizat și fiecare familie să aibă centrala proprie, asta înseamnă că aceste gospodării trebuie racordate la rețeaua noastră de distribuție a gazului.

O asemenea schimbare, de o asemenea magnitudine, se poate face, probabil, în 10 ani și 10 ierni. S-ar putea conecta cam 50-60 de mii de gospodării pe an la rețelele de conducte de gaz.

De ce?

Ca să faci asta, trebuie să spargi multe străzi, iar lucrările ar avea un impact deosebit asupra traficului. Ar trebui, de asemenea, să găsim toate companiile care fac lucrări- și nu mai sunt foarte multe de găsit prin zonă- așa cum știți deja. Așa că e puțin probabil ca aceasta să fie soluția pentru viitor. Trebuie salvat sistemul centralizat, trebuie căutate și găsite soluții, asta ar trebui să știe și liderii de opinie și liderii politici. Ei trebuie să înțeleagă necesitatea salvării sistemului centralizat din București, dar și că acest lucru costă. Trebuie alocate fonduri pentru a o face. Și bineînțeles, e nevoie să cheltuim acești bani într-un mod înțelept.

Deci nu e imposibilă revitalizarea sistemului centralizat de încălzire din București?

E nevoie ca întregul proces să fie foarte bine manageriat. Deci ce ne așteaptă în iarna care va veni? Nu se știe. Ce știm este experiența iernii trecute, când au fost foarte multe probleme și întreruperi la furnizarea apei calde și căldurii. Vă spun sincer că sunt îngrijorat de iarna care va veni. Este dificil să ne dăm seama cât de grea va fi situația, pentru că depinde mult și de cât de aspre vor fi temperaturile. Însă e un fapt că investițiile sunt prea mici, că s-a făcut prea puțin pentru a se preîntâmpina problemele.

Așa că singura soluție pe care o vedem acum este un plan de salvare al ELCEN și RADET, care să fie susținut puternic de Guvern, de primar, de Consiliul General și Primărie. Și da, fără să se țină cont de culoarea politică, că sunt de la PSD sau PNL sau USR. Este vorba despre locuitorii Bucureștiului. Iar acesta este singurul drum înainte, numai când privești lucrurile din această perspectivă. Până acum, nu s-a ajuns în acest punct, la o părere unanim acceptată și asumată- că trebuie să se pună în aplicare un plan de salvare. Asta deși situația e grea și s-a acutizat, mai ales în ultimii 4 ani. Sistemul centralizat de încălzire din Capitală este una dintre marile noastre griji.

Puteți citi integral interviul acordat de Stab publicației Republica.ro AICI

5 Comments

  1. Punctul de vedere este foarte corect, cu cateva mentiuni.Daca s-ar fi dipus acum 30 de ani, asa cum mentionati, refacerea sistemului centralizat, oare mai exista ENGIE Romania in forma si cu profitul actual: poate era bine sa mentionati care capitala din UE si din lume are termoficarea in insolventa/faliment : totodata nu era rau sa ne spuneti daca mai sunt in UE sau in lume, sectoare de productie organizate dupa sursa de productie respectiv hidrocarburi,carbune, nuclear,hidro, regenerabile ;eventual si in care tara din UE mai functioneaza grupuri energetice si ma refer in principal la termo, puse in functiune in anii 1960-1990 ; ar mai fi sigur o explicatie delicata care nu trebuie data de dvs, oare de ce sa privatizat distributia si furnizarea fara productie.Am indraznit sa mentionez aceste puncte de vedere avand in vedere ca sunteti un specialst in energie,iar termoficarea nu poate exporatata si este o problema sociala care sa rezolvat unde sa dorit.

  2. „Dacă se ia decizia- să presupunem- să nu mai fie deloc susținut sistemul centralizat și fiecare familie să aibă centrala proprie, asta înseamnă că aceste gospodării trebuie racordate la rețeaua noastră de distribuție a gazului.

    Ca să faci asta, trebuie să spargi multe străzi, iar lucrările ar avea un impact deosebit asupra traficului.”

    Nu cumva aceste gospodarii sunt apartamente din blocuri comuniste care au deja aragaze
    (deci sunt conectate la reteaua de gaze) ?

    „Așa că singura soluție pe care o vedem acum este un plan de salvare al ELCEN și RADET,…”

    ADICA trebuie inlocuite 1000 km de conducte principale pentru ca au pierderi enorme.
    Ca să faci asta, trebuie să spargi multe străzi, iar lucrările ar avea un impact deosebit asupra traficului.

    P.S.
    Pana acum toti sustinatorii sistemului centralizat spun numai jumatati de adevar,
    omit faptul ca sistemele centralizate din Romania functioneaza cu subventii
    si ca o buna parte din datoriile istorice sunt facturi neplatite de unii rau platnici
    (care nu pot fi debransati de la un sistem de distributie verticala).

    1. corect, dar teava de gaze pentru aragaz din scara blocului nu poate sustine un consum de gaze suficient pentru, ipotectic, toate centralele de apartament pe gaze care ar aparea. trebuie inlocuita, asa cum s-a facut de fapt la toti cei care s-au debransat. la fel, in majoritatea zonelor din oras, reteaua de distributie nu poate sustine trecerea brusca a unor cartiere intregi la incalzirea pe gaze.

  3. corect! insa treaba sta ca in istorioara cu Mos Ion Roata. toate variantele sunt bune dca suporta, cu totii proportional. Insa, atata vreme cat vreme sa ne tragem imn piept unii pe altii, nu va merge!

  4. corect! insa treaba sta ca in istorioara cu Mos Ion Roata. toate variantele sunt bune dca suporta, cu totii proportional. Insa, atata vreme cat vreme cat ne tragem imn piept unii pe altii, nu va merge!

Dă-i un răspuns lui lalciu francisc Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *