Sprijinul pentru regenerabile creşte factura la energie electrică cu 4%

Preţul la consumator al electricităţii ar trebui să fie majorat cu 3 – 4%, după introducerea sistemului de sprijin pentru producţia de energie din surse regenerabile, a declarat Adrian Borotea, director în cadrul CEZ România.

„Impactul la consumatori, odată cu intrarea în vigoare a legislaţiei privind sprijinirea energiilor regenerabile, va fi între 2 şi 4%, aşa cum a anunţat deja Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Noi (CEZ România – n.r.) nu am cerut creşterea tarifelor de distribuţie şi furnizare, care, chiar dacă nu au fost modificate în ultimii ani, este cazul să crească, iar cel mai oportun moment ar fi 1 ianuarie 2012”, a afirmat Borotea.

Legislaţia privind sprijinirea producţiei din surse regenerabile va intra în vigoare în luna septembrie. Potrivit acesteia, producătorii de energie din surse regenerabile primesc certificate verzi pentru energia livrată în reţea, pe care le vând furnizorilor, obligaţi să le cumpere anual în limita unor cote stabilite de ANRE. Costul acestora este ulterior transferat în facturile către consumatorii finali.

Potrivit unor calcule ale ANRE, impactul producţiei de energie regenerabilă în preţul energiei electrice la producători este estimat la 5 – 7%, în 2011. Astfel, la un preţ actual de 45-47 de euro/MWh, impactul sprijinului pentru regenerabile poate fi de 2,5 euro în plus.

2 Comments

  1. Posed solutie tehnica brevetata privind prevenirea si diminuarea inundatiilor. Astept o adresa mail din partea dumneavoastra pentru a va trimite un proiect util.
    Cu considerate,
    Tudor Neda

  2. Pilotul complex: ,,Minicentrala hidroelectrica” si ,,Instalatie hidrotehnica pentru prevenirea si diminuarea inundatiilor”. Acest proiect pot sa vil comunic daca primesc o adresa de mail de la cei interesati.
    PROIECTUL PRODUCE ENERGIE HIDROELECTRICA INTRE EVENIMENTE PRIVIND INUNDATIILE.Instalatia poate fi convertita in 30 de minute din Minicentrala in Instalatie hidrotehnica.Proiectul nu-l pot posta in acest comentariu fiind mare si alta cale pentru comunicare nu cunosc.
    Astept adresa de email, sa va comunic proiectul.
    Cu consideratie,
    Tudor Neda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *