Sperăm ca Guvernul să redeschidă în pași piețele de energie și gaze – Pascu, Consiliul Concurenței

Continuăm să susţinem libertatea pieţelor de energie şi speranţa noastră este ca, în primăvara anului 2025, Guvernul să redeschidă în paşi atât piaţa de energie electrică, cât şi pe cea a gazelor naturale, a declarat, luni, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Dan Pascu, la cea de-a 6-a ediţie a Forumului Energiei, citat de Agerpres

„Noi, la Consiliul Concurenţei, suntem susţinătorii pieţelor libere. Măsuri incluzive în libertăţile de piaţă sunt, din punctul nostru de vedere, acceptabile când situaţia o impune, iar criza evidentă prin care am trecut pe piaţa de energie electrică şi a gazelor naturale a făcut ca această măsură să nu mai poată fi ocolită. Referitor la piaţa de gaze naturale, trebuie să vă amintesc, în 2020, am implementat ultima etapă în procesul de dereglementare a pieţelor de gaze şi preţurile au scăzut foarte mult.

Dincolo de aceasta, au apărut oferte combinate pe piaţa în România – gaze naturale, energie electrică, servicii conexe. Au început să intre noi jucători pe aceste pieţe, creând presiune concurenţială, care la rândul ei a avut efect asupra preţurilor scăzute. Deşi percepţia este diferită în opinia publică, creşterea preţurilor s-a datorat unei crize a gazelor, criză care are cauze geopolitice, şi nu procesului de dereglementare.

Continuăm să susţinem libertatea pieţelor. Între timp, au trecut două sezoane reci, lucrurile s-au aşezat, preţurile scad şi speranţa noastră este ca, în primăvara anului 2025, Guvernul, decidentul politic, să redeschidă în paşi cele două pieţe, cea de energie electrică şi cea de gaze naturale”, a spus Pascu.

Potrivit reprezentantului autorităţii de concurenţă, în ceea ce priveşte investigaţiile de pe piaţa de energie din România, sunt contorizate o serie de sancţiuni, până la acest moment.

„Avem o investigaţie sectorială, în curs. Încercăm să înţelegem mai bine piaţa de gaze, de la import şi producţie până la consumatorul final. Există indicii destul de interesante despre un comportament inadecvat pe pieţele acestea, asupra cărora probabil ne vom apleca mai cu atenţie. Rămâne tentaţia abuzului de poziţie dominantă. Avem trei investigaţii deschise pe abuz de poziţie dominantă, prin aceea că operatorii de distribuţie au favorizat furnizorii din cadrul aceluiaşi grup. Am mai încheiat o investigaţie pe care am deschis-o împotriva comportamentului Hidroelectrica, unde noi am avut impresia că ei reţin cantităţi de energie de pe Piaţa pentru Ziua Următoare, în aşa fel încât să obţină preţuri mai bune pe piaţa de echilibrare. Am încheiat-o cu angajamente şi le monitorizăm. Între timp, cantităţile pe PZU au crescut şi se pare că se vede şi în preţ. De asemenea, am încheiat o investigaţie, tot cu angajamente, fără sancţiune, pe energie electrică, la E-Distribuţie Muntenia, unde am observat că anumite societăţi comerciale erau favorizate. În orice caz, în urma angajamentelor, am cuantificat că durata medie de obţinere a unui ATR (Aviz Tehnic de Racordare, n.r.) a scăzut cu 20%, în condiţiile în care solicitările de emitere au crescut cu 30%”, a menţionat Dan Pascu.

Specialişti din domeniului energetic, alături de reprezentanţi ai autorităţilor, participă luni la cea de-a 6-a ediţie a evenimentului „Forumul Energiei”, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *