
Soluția pentru ca producătorii de energie fotovoltaică să nu-și vadă business-ul pe pierdere din cauza prețurilor mici din piață care se plătesc atunci când produc ei este instalarea de baterii și o soluție de hedging ceva mai complexă decât ce se practică acum, a spus primvicepreședintele patronatului “regenerabililor” PATRES, Martin Moise, la conferința Green PPA.
Graficul cu prețurile medii pe anul trecut din piața pentru ziua următoare (PZU) arată că orele de producție de energie fotovoltaică au început să devină noul “gol” în materie de prețuri, a spus Martin Moise, dând exemplul lunii iulie 2024, când prețul de la ora 13 era de 200 de lei/MWh, iar cel de la ora 21 de 2.000 de lei.
Asta face ca, dacă prețul mediu “baseload” al energiei a fost de 104 euro/MWh anul trecut, prețul mediu obținut de un parc fotovoltaic cu trackere a fost de 72 de euro/MWh. Așadar, acest “captured price” a fost de 70% din prețul mediu PZU, iar pentru un parc fără trackere el a fost și mai mic, de 60%.
“Curba de producție se suprapune perfect pe acele ore în care prețurile sunt foarte mici”, spus Moise, care a amintit și de intervalele orare cu preț negativ, care devin din ce în ce mai multe de la un an la altul.
Soluția este un mix între stocare și oferirea unor produse standardizate, care în final fac fotovoltaicul profitabil, a spus el.
“Noi ne-am gândit la altă soluție. Am instalat o baterie la un parc fotovoltaic, cu o capacitate cât puterea instalată a parcului timp de trei ore. Am simulat un scenariu în care folosim bateria doar pentru peak-ul energiei din parc (atunci producția parcului se stochează în baterie, nu se vinde în piață – n.red.) și am mutat energia de la orele cele mai ieftine de la prânz, spre seară (energia stocată a fost eliberată în rețea și vândută la orele de seară, cele cu preț mare – n.red.).
Ne-am gândit ce ar fi dacă am crea produse prin care să hedge-uim respectiva energie pe termen lung. Am făcut un produs de seară, fix pentru o anumită parte din baterie pe care să-l vindem unui furnizor sau unui trader. Și unul de dimineață. Am făcut aceste pachete pentru fiecare trimestru. Rulând aceste cifre, am vâzut că la vârful de seară de trei ore am obțiunut un preț de 200 de euro/MWh, iar la vârful de dimineață de două ore 112 euro/MWh. Restul producției pe care nu am mutat-o (nu a fost stocată pentru a fi vândută mai târziu – n.red.) a devenit 79 de euro/MWh. Totul comparativ cu scenariul de preț de 72 de euro (pomenit la început – n.red.)”, a explicat el.
“Mergând pe o strategie mai complexă, de acest gen, reușesc sa duc venitul net, chiar și luând în calcul dezechilibrele, la peste 100 de euro/MWh, deci investiția este profitabilă”, a concluzionat Moise, care a amintit despre regula de bază pentru orice investiție în regenerabile azi: “Nu mai trebuie să existe nicio centrală nouă fărăp baterie!”.
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES şi-a început activitatea în anul 2014, la iniţiativa unui grup de investitori nemultumiţi de desele modificări şi necorelări ale sistemului legislativ cu realităţile şi nevoile producătorilor. Azi, PATRES reprezintă companii din domeniul solar, eolian, hidro şi biomasă, cu o putere instalată de aproximativ 2,5 GW și cu investiții în sistemul energetic de peste 3 miliarde de euro.