SolaX Power estimează un necesar de baterii de stocare cu o putere de 4.000 MW în România, pentru clienții comerciali, până în 2030. Ce soluții de stocare are compania acum pentru piața românească

Stocarea energiei a devenit unul dintre pilonii strategiilor de eficiență energetică, iar România are un necesar estimat de până la 4.000 MW putere instalată pentru proiecte industriale, spun oficialii companiei SolaX Power, una dintre cele mai mari companii din domeniul producției de echipamente din sectorul energiei regenerabile din lume. Cu ce soluții vine SolaX Power pentru clienții comerciali din România și care sunt beneficiile instalării unui sistem de baterii.

Primul pas în crearea unui proiect care să asigure independența energetică a fost făcut prin instalarea de panouri fotovoltaice, montarea de stații de încărcare și diversificarea flotelor pe principii sustenabile, arată Solax. Dar dezvoltarea a arătat că mai este nevoie de ceva.

“Odată încheiat acest pas, beneficiile au venit la pachet cu provocările:  Schimbările de legislație, taxele suplimentare, supra-producția și capacitatea redusă a rețelelor au devenit factori de risc în dezvoltarea proiectelor. Profilul de consum al companiilor energo- intensive a devenit un factor de analiză, iar unitățile de consum cu profil de noapte, au văzut cu rapiditate că o verigă rămâne lipsă în proiectul de eficientizare a consumului. În timp ce unele companii rămân fidele unui model clasic, alți antreprenori se gândesc nu numai la eficiența energetică, ci și la scalarea business-ului prin instalarea de sisteme de stocare. România este în a doua etapă a dezvoltării energetice, cu un necesar estimat de stocare în baterii pentru proiecte industriale de aproximativ 2-4 GW putere până în 2030”, spune Robert Kenderessy, Country Manager SolaX Power.

Conform autorităților, această capacitate este esențială pentru a asigura flexibilitatea rețelei și integrarea volumelor mari de energie regenerabilă planificate.

Presiunea a devenit și mai mare în condițiile în care de la 1 iulie 2025, odată cu eliminarea plafonării prețurilor la energia electrică, facturile clienților au crescut semnificativ – Institutul pentru Statistică a publicat un procent mediu de creștere de circa 60% în august. Iar această schimbare aduce un plus de presiune asupra bugetelor operaționale, într-un context în care România se confruntă deja cu unul dintre cele mai ridicate costuri la energie electrică din Europa.

Sistemele de stocare a energiei: O soluție strategică

baterii solaX

Sistemele de stocare a energiei în baterii (BESS)  permit economii semnificative prin reducerea vârfurilor de consum (peak demand savings), care pot reprezenta până la 70% din factura energetică a unei companii, arată reprezentantul SolaX în regiunea balcanică. Prin stocarea energiei în perioadele cu prețuri scăzute și utilizarea ei în momentele de vârf sau când prețurile sunt ridicate, se optimizează costurile și se obține o mai mare independență energetică.

De asemenea, aceste sisteme facilitează participarea la programe de răspuns la cerere și servicii de rețea, deschizând noi fluxuri de venituri prin monetizarea flexibilității energetice. “Costurile tot mai reduse ale bateriilor și cadrele legislative de sprijin fac astăzi ca investiția într-un sistem de stocare să devină o decizie strategică firească, oferind un avantaj competitiv companiilor axate pe obiective ESG și pe reducerea costurilor operaționale”, arată Country Managerul SolaX în România.

Iată soluțiile Solax Power pentru Proiecte C&I

SolaX Power, lider global în soluții energetice, a lansat noi produse dedicate companiilor care vor să integreze tehnologii avansate, flexibilitate și capabilități inteligente de gestionare a energiei:

  • TRENE + DC CHARGER: O soluție integrată PV-ESS-EV flexibilă și scalabilă, ajungând până la 1.25 MW putere și 2.61 MWh capacitate totală de stocare. Sistemul este inteligent, oferind colectare și stocare locală de date până la un an, prognoză și optimizare a veniturilor, într-un design robust și cu maximă siguranță. Tehnologia sa permite distribuția inteligentă a puterii de încărcare pentru diverse vehicule electrice, cu o plajă largă de tensiune de 200-1.000V, asigurând compatibilitate cu toate scenariile actuale de încărcare, oferind puteri de încărcare de 120kW/180kW/240kW/300kW/360kW.
  • ESS-TRENE (Liquid Cooling) 261 kWh/unit: Cabinetul AC-coupled de stocare cu răcire lichidă folosește baterii LFP premium pentru performanță ridicată, scalabilitate la nivel de MWh și control inteligent al temperaturii la nivel de celulă. Designul său inteligent suportă funcționalități VPP (Virtual Power Plant) prin SolaXCloud și permite monitorizarea și întreținerea la distanță. Securitatea este asigurată prin patru niveluri de protecție la incendiu, suprimare cu aerosoli și detecție avansată a defecțiunilor. Sistemul este flexibil, integrându-se perfect în rețea și având capacitatea de a funcționa atât conectat la rețea, cât și în mod off-grid.
  • TRENE-P500B1044L-2H / TRENE-P499B1044L-2H: Aceste sisteme de stocare a energiei cu răcire lichidă se remarcă prin performanță ridicată cu baterii LFP și un design compact all-in-one care optimizează utilizarea spațiului. Ele asigură o siguranță sporită prin monitorizare multi-nivel, compartimente rezistente la foc și un sistem integrat de detecție și suprimare a incendiilor. Designul inteligent include management avansat al energiei și suport pentru micro-rețele, cu monitorizare la distanță 24/7. Flexibilitatea este garantată prin designul modular, componentele cu rating IP ridicat și întreținere ușoară, cu o capacitate de stocare de 1 MWh.
  • X3-TRENE PCS: Convertorul de putere X3-TRENE oferă o eficiență maximă de 98.0% și utilizează răcire inteligentă cu aer. Acesta are o gamă largă de tensiuni AC (320-460V) și frecvențe, fiind conceput pentru o integrare eficientă în rețea. Modelul dispune de interfețe de comunicare multiple (RS485, CAN, Ethernet), asigurând o conectivitate robustă. Cu o putere nominală de ieșire AC de 124.9 kW sau 125 kW, contribuie la managementul optim al energiei.
  • ORI-P7500B15045L-2H / ORI-P5000B10030L-2H: Aceste sisteme de stocare a energiei cu răcire lichidă sunt proiectate pentru o implementare rapidă, având componente preinstalate și pre-comisionare în fabrică. Eficiența costurilor este maximizată prin clustere inteligente și răcire lichidă care asigură uniformitatea temperaturii, reducând costurile operaționale. Sistemele încorporează caracteristici avansate de siguranță, inclusiv monitorizare multi-nivel și compartimente ignifuge. Oferă o flexibilitate remarcabilă datorită designului modular și componentelor rezistente pentru condiții dure, cu o capacitate nominală de energie de 5 MWh pentru varianta ORI-P7500.

În portofoliul SolaX Power sunt și invertoare hibride, compania declarându-se prima din Asia care a dezvoltat de la zero și produs, în 2013, un invertor de stocare a energiei. În 2017 tot SolaX a dezvoltat primul invertor hibrid trifazat din lume, fiind deja la a patra generație de invertoare de stocare, disponibile pentru orice mărime de proiecte, de la micro-invertoare de 300-2.400W, până la invertoare hibride de 60 kW și noul X3-GRAND HV, de 300kW / 320kW / 333kW / 350kW.

De anul acesta SolaX Power a lansat pompe de căldură aer-apă eficiente, moderne și inteligente, optimizând și mai mult consumul de energie atât în locuințe private cât și în clădiri comerciale. Acestea furnizează agentul termic în mod flexibil, pe 3 circuite diferite în paralel: în calorifere, pardoseală sau prin unități tip split, asigurând răcire, încălzire și apă caldă menajeră pe tot timpul anului. Conectată la SolaX Cloud, va învăța obiceiurile de consum și va funcționa cu eficiență maximă, comunicând optim cu centrala fotovoltaică și sistemul de stocare.

Ce urmează după stocare

Al treilea pas în construcția energetică sustenabilă va fi implementarea sistemelor de management al energiei. Aceste sisteme (EMS) sunt platforme digitale, care monitorizează și controlează consumul și producția de energie, permițând integrarea eficientă a surselor regenerabile și a bateriilor.

Un EMS avansat poate gestiona mai multe unități de consum – precum clădiri, fabrici sau centre logistice – și le poate conecta la surse comune de producție, cum ar fi o centrală fotovoltaică sau eoliană. Astfel, energia este distribuită inteligent între locații în funcție de cerere, se poate crea un micro-grid sau o rețea virtuală de energie (VPP – Virtual Power Plant), iar consumul este echilibrat, pierderile sunt reduse și autoconsumul este maximizat.

Pașii de urmat necesită planificare și investiții, dar beneficiile sunt vizibile pe termen lung, generând stabilitate pentru afaceri și predictibilitate pentru antreprenori, arată Robert Kenderessy.

SolaX Power este o companie chineză fondată în 2012, specializată în producția de invertoare solare, și sisteme de stocare a energiei pentru aplicații fotovoltaice, cu sediul central în Hangzhou. La începutul acestui an, SolaX Power a devenit o companie publică prin listarea la Bursa de Valori din Shanghai. Compania are peste 2 800 de angajați la nivel global, dintre care aproximativ 950 lucrează în cercetare și dezvoltare, răspândiți în numeroase filiale și centre R&D situate în China, Olanda, Germania, Regatul Unit, Australia, Japonia și Statele Unite. Produsele sale sunt comercializate în peste 80 de țări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *