Parlamentarii sloveni au votat joi pentru anularea unui referendum privind construirea unei noi centrale nucleare, după ce grupuri de mediu şi experţi au depus plângeri la Curtea Constituţională care pun la îndoială legalitatea acestei consultări populare, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Noua centrală JEK 2 urma să fie construită lângă centrala nucleară Krsko din Slovenia, deţinută în comun de Slovenia şi Croaţia şi care satisface aproximativ 20% din cererea de energie electrică a Sloveniei şi 16% din cea a Croaţiei.
Şaizeci şi nouă din cei 90 de membri ai parlamentului au votat pentru anularea referendumului, unul a fost împotrivă şi unul s-a abţinut. Consultarea populară urma să aibă loc pe 24 noiembrie.
La începutul acestei luni, parlamentul Sloveniei a decis să convoace referendumul cu întrebarea: „Susţineţi implementarea proiectului JEK 2, care împreună cu alte surse cu emisii reduse de carbon va asigura o furnizare stabilă de energie electrică?”.
Însă opoziţia publică atât asupra întrebării, cât şi asupra proiectului a determinat grupurile parlamentare să-şi retragă sprijinul pentru organizarea referendumului.
Parlamentarii au spus că există îndoieli întemeiate cu privire la faptul că alegătorii ar putea lua o decizie informată, independentă şi responsabilă cu privire la o astfel de problemă.
„Personal sunt mulţumită că nu va avea loc un referendum”, a declarat preşedinta Sloveniei, Natasa Pirc Musar, citată de agenţia naţională de presă STA. „Voi insista întotdeauna că este nevoie de mult mai multă informare pentru un astfel de referendum”, a mai spus ea.
Guvernul a declarat că va lucra la pregătirea unei legi speciale privind JEK 2 şi că GEN Energija, compania energetică de stat din Slovenia, va continua să lucreze la dezvoltarea proiectului, despre care se estimează că va costa între 9,6 miliarde de euro şi 15,4 miliarde de euro.