Acesta a afirmat că suma de 750 de milioane de euro alocată României în cadrul Fondului de Tranziţie Justă va fi concentrată pe dezvoltarea economică în regiunile în care există minerit, şi nu pe măsurile sociale.
„Pentru prima dată, putem să le spunem minerilor că nu vor rămâne fără joburi, fără locuri de muncă, ci că vor exista alte locuri de muncă în Valea Jiului. Dacă vom reuşi să impunem retehnologizarea centralelor pe cărbune în termocentrale pe gaz, atunci o mare parte din muncitorii care lucrează în termocentrale, adică toţi muncitorii care lucrează în termocentrale, vor putea lucra în continuare în acele termocentrale. Vizăm dezvoltarea economică, aşezarea de întreprinderi, în special în industrie, în special în domeniile în care va fi nevoie de noi tehnologii, în noi surse de energie, în energie regenerabilă, vizăm elaborarea unei strategii care să ancoreze investitorii producători de produse industriale în zona Olteniei şi în zona Văii Jiului, deci vom veni cu o strategie care să ducă la ancorarea acestor noi investitori în special în aceste regiuni”, a declarat Siegfried Mureşan.
Raportorul Parlamentului European s-a declarat sigur că în Oltenia şi în Valea Jiului vor veni investitori în domeniul energiilor regenerabile, care vor oferi locuri de muncă angajaţilor ce lucrează în prezent în minerit.
„E clar că vor veni întreprinderi care să producă noi produse în domeniul energiilor regenerabile şi obiectivul nostru este ca aceste întreprinderi să producă tocmai în Valea Jiului, tocmai în zona Olteniei, deci oamenii, pentru prima dată, în zona Valea Jiului şi în zona Olteniei, pentru prima dată datorită acestui ajutor european, vor şti că locurile de muncă nu vor fi pierdute, ci se vor transfera în alte locuri de muncă care sunt sigure, bine plătite şi care asigură o calitate a vieţii şi un risc mai mic pentru muncitori decât locurile de muncă din minerit de până acum”, a apreciat Siegfried Mureşan.
Acesta a precizat că România este pe locul trei în topul ţărilor UE din punct de vedere al valorii fondurilor alocate pentru tranziţia de la cărbune la formele ecologice de producere a energiei.
„Fondul Tranziţiei Juste va conţine 7,5 miliarde de euro fonduri nerambursabile, deci granturi, bani ce nu trebuie daţi înapoi, pentru ajutorarea directă a persoanelor şi a regiunilor afectate cel mai puternic de tranziţia spre o economie verde, adică a regiunilor carbonifere, în România în special zona Valea Jiului şi regiunea Olteniei. Aceşti bani vor fi alocaţi după cum urmează: cel mai mult Polonia – două miliarde de euro, pe locul doi Germania – cu 800 de milioane de euro, iar pe locul 3 România – cu 750 de milioane de euro. 750 de milioane de euro bani în plus faţă de toate celelalte fonduri europene alocate României”, a subliniat Mureşan.
Potrivit acestuia, fondurile vor fi dirijate către atragerea de investitori industriali, care să creeze locuri de muncă în zonele miniere.
„Banii vor merge în principal în dezvoltare economică. Obiectivul meu ca raportor al Parlamentului European de finanţare a Green Deal este să nu alocăm aceşti bani pe focuri de paie, cum sunt măsurile de reconversie profesională care nu vor ajuta cu nimic minerii din Valea Jiului sau zona Olteniei. Degeaba faci reconversia unui miner în brutar sau în frizer, dacă nu există locuri de muncă în acele domenii. Soluţia este dezvoltarea economică, atragerea de investitori, în principal în industrie, adică în acele domenii în care se află calificările şi abilităţile minerilor. Deci, banii vor merge în dezvoltare economică, vor fi sprijinite IMM-uri, întreprinzători, în special tineri întreprinzători. Fiindcă, dacă banii nu merg în dezvoltare economică, atunci măsurile sociale sunt un foc de paie, care îşi pierd efectul imediat şi oamenii au de ales între sărăcie şi părăsirea acelor zone. Oportunităţile pentru Valea Jiului şi zona Olteniei vor fi mai bune decât au fost oricând în ultimii 30 de ani”, a încheiat Siegfried Mureşan.
Saracu de el…nu intelege nimic din economie, sociologie si mai ales energie….astia sunt „greii” care i-au trmis romanii la lupta un UE…niste pudel-i…incompetenti, incapabili si mai alesi servili. Polonia a cerut 200 Miliarde pt reconversie…altfel pe ei nu ii intereseaza povestea asta ieftina cu Green deal…in care tarile grele ale UE si-au externalizat industriile energo intensive…siiii pretind ca ei sunt verzi…dar murdaresc mediul din restul lumii…iar aberatia asta prin care trec automobile electrice tinand dementa pura dpdv energetic si ecologic…orice bebelus intr-ale energeticiii stie ca lantul productie-transport-distributie adeca SEN (Sistem Energetic National) are un randament ce nu prea trece de 33% nici macar in cazul Germaniei asta insemnand ca pt 1kg de combistibil umplut in rezervor sub forma de electricitate 2kg sunt aruncate in atmosfera sub forma de efect Joule-Lenz adeca caldura bai nea Vasile Siegfried…Sa convertesti sute de mii de oameni la energii „verzi” fara sa intelegi ca eceste energii fiind foarte volatile (adeca fluctuante bai nea Vasile Siegfried) au nevoie de energie echivalente stabile ..si anume clasice de a furniza in vreme in care energiiile „verzi nu functioneaza (adeca a venit noru sau nu bate vantu, sau bate prea tare bai nea Vasile Siegrfried). Fara sa stie caci el e …un simplu contabil fara a intelege ce insemna energetica…ca in realitate toate astea au fost impuse in avantajul unora care au construit mii de megavati in Romania si care exprota profitul la alde Germania, Italia, Austria omirand industria energetica inalt calificata din Romania.