Și prețul clienților casnici de energie electrică ce au avut un consum mai mare de 300 kWh/lună ar putea fi plafonat. Decizia e în Parlament

În momentul de față, singura categorie de consumatori de energie electrică ce plătesc energia la preșul pieței sunt casnicii care anul trecut au avut un consum mediu lunar de peste 300 kWh, desigur dacă nu luăm în calcul marea industrie care beneficiază de alte scheme de sprijin. Situația s-ar putea schimba dacă un amendament introdus deja de deputați va fi votat. Prețul s-ar putea plafona și pentru ei, la un leu/kWh.

OUG 27/2022, care a instituit plafonarea prețurilor la energie și gaze are plafoane de preț de 0,68 lei/kWh pentru casnicii care anul trecut au avut un consum mediu lunar de până la 100 kWh, și de 0,8 lei pentru cei cu un consum mediu lunar cuprins între 100 și 300 kWh. Pentru clienții non-casnici (cu excepția celor mari consumatori), prețul a fost plafonat la 1 leu/kWh.

Așadar, singura categorie care plătește acum prețul întreg al energiei este cea a clienților casnici cu un consum mai mare de 300 kWh/lunar, media anului trecut, dar este posibil ca și prețul lor să se plafoneze.

OUG 27 este acum în Parlament, mai precis la comisii la Camera Deputaților, pentru a deveni lege, după ce a trecut de Senat. Un amendament introdus deja arată că și pentru clienții cu un consum mai mare de 300 kWh, se va plafona prețul, la un leu/kWh, preț final, cu toate taxele incluse.

Iată amendamentul:

La articolul 1, alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

,,c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mare de 300 KWh.”

O situație complicată

“Pentru clienții casnici care au avut un consum mediu lunar de energie electrică pe anul 2021 de peste 300 kWh, se va aplica un preț final ce va fi calculat lunar ca sumă a elementelor componente stabilite conform art. 5 din O.U.G. nr. 27/2022”.

Aceasta este notificarea trimisă de un furnizor, odată cu factura, care îi privește pe acești clienți. Așadar, ei pot primi în fiecare lună un alt preț, pentru că acea componentă de achiziție a energiei din piață (la care se adaugă marja reglementată de furnizare, tarifele de rețea și taxele), adică prețul cu care furnizorul cumpără energia, se poate modifica în fiecare lună, funcție de prețurile din piață.

Asta chiar dacă în contractul cu clientul, furnizorul a specificat că îi oferă un preț fix pe toată durata contractului. Cum, mai nou, are obligația de calcul “la lună” a costului cu achiziția de energie pe care îl va transfera în factură, tot lunar, în baza OUG 27, furnizorul nu mai are cum să mențină acel preț anterior de contract, fix pe toată durata contractului.

Există o prevedere în ordonanță: “La solicitarea clienţilor finali, furnizorii/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice pot încheia contracte de furnizare şi în alte condiţii decât cele prevăzute în prezentul articol”. Cu alte cuvinte, dacă clientul va dori să nu aibă această incertitudine și să meargă, ca și până acum, pe un contract cu preț fix asumat de furnizorul lui timp de un an, va trebui să ceară el asta furnizorului.

Nu se știe foarte clar câți clienți casnici sunt în această situație, adică au avut un consum mediu lunar de peste 300 kWh anul precedent, dar numărul s-ar putea apropia de un milion, dintre cei aproape nouă milioane de casnici, potrivit unor estimări din piață.

Citește și:

Unii furnizori de energie au crescut artificial prețul de achiziție pentru a solicita de la stat mai mulți bani decât li se cuvin – ANRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *