Și Electrica Furnizare a mai scăzut prețul energiei pentru populație din oferta de la 1 iulie. Ce facturi vor plăti clienții

Electrica Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică ai populației, a scăzut și ea, în a doua parte a lunii, prețul energiei electrice din oferta de după 1 iulie, dată de la care nu se vor mai plăti prețurile plafonate.

Electrica Furnizare are în portofoliu oferta sa Stabil 30, “valabilă pentru furnizarea de energie electrică la clienți casnici în condiții avantajoase de piață concurențială”, după cum arată compania.

Prețul energiei active va fi de 0,782 lei/kWh (preț cu TG inclus), iar la el se adaugă tarifele reglementate și taxele, astfel că prețul final facturat va fi cuprins între 1,43 și 1,51 lei/Kwh, în funcție de zona de distribuție a clientului. Prețul este fix și garantat până la 31 decembrie 2025.

Astfel, pentru clienții Electrica Furnizare din zonele de distribuție deservite de Distribuție Energie Electrica Romania (DEER), compania de distribuție din cadrul grupului Electrica, prețurile finale sunt de circa 1,50 lei/ kWh, ceea ce înseamnă că, la un consum mediu de 120 kWh lunar, factura va fi de circa 150 de lei. Estimarea a fost făcută chiar de companie și apare în ofertă.

Iată prețul final din factură în funcție de amplasarea locului de consum:

electrica

Și Electrica Furnizare a scăzut prețul

Acest ultim preț actualizat al energiei active din ofertă este mai mic decât cel din oferta precedentă, din luna mai. Atunci, prețul era de 0,842 lei/kWh pentru energia activă, deci acum a scăzut cu 6 bani/kWh, ceea ce face ca prețul final facturat pentru clienții din zona de distribuție a DEER (majoritatea) să fie mai mic cu peste 7 bani/kWh.

Amintim că 30 iunie este ultima zi în care se mai aplică prețurile finale plafonate la energie electrică pentru casnici care sunt, în funcție de consum, de 0,68, respectiv 0,80 și 1,3 lei/kWh. După această dată, clienții vor plăti prețurile din contractul încheiat în trecut, sau pe cel din actualele oferte, daca perioada contractuală expiră. Desigur, fiecare client își poate schimba furnizorul, proces care este gratuit și durează cel mult 21 de zile.

Cu o experiență de peste 120 de ani pe piața de energie electrică, compania Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica și are un portofoliu de peste 3,2 milioane de clienți, fiind una dintre cele mai mari companii de profil din țară. Electrica este o companie cu capital majoritar privat, dar cu statul român cel mai mare acționar, listată la Bursa de Valori București.

Citește și: Se ascute concurența: PPC scade prețul energiei electrice din oferta către populație de după 1 iulie

Tichete de energie electrică de 50 de lei

Executivul a aprobat în şedinţa de vineri iniţiativa prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor.

Astfel, începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică, se menţionează într-un comunicat al MMFTSS.

Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 de lei/lună şi familiilor cu venituri medii sub 1.784 de lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga ţară vor putea accesa acest sprijin.

„Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate şi respect faţă de cetăţenii care riscă să nu îşi poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent şi acces la un serviciu esenţial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, citat în comunicat.

Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poştei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.

Cererea se poate depune online, prin aplicaţia EPIDS gestionată şi pusă la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autorităţile locale şi oficiile poştale vor oferi sprijin la completarea solicitării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *