Grupul petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell Plc a renunţat la planurile care prevedeau achiziţionarea unei participaţii la grupul KazMunayGas, proprietarul grupului Rompetrol, în urma procedurilor de due diligence care au inclus şi discuţii cu privire la riscul de corupţie la compania petrolieră deţinută de statul kazah, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.
Potrivit acestor surse, cabinetul american de avocatură Debevoise & Plimpton LLP a efectuat procedurile de due diligence şi în cursul investigaţiei a discutat şi despre controlul informal pe care unul din ginerii preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, îl exercită asupra producătorului de petrol şi gaze naturale KazMunayGas.
Shell analiza posibilitatea de a prelua o participaţie la KazMunayGas înaintea unei programate oferte publice iniţiale. În schimb, Shell a acceptat să ajute KazMunayGas să îşi îmbunătăţească guvernanţa corporativă.
Shell, al doilea mare producător mondial de petrol, are deja o prezenţă semnificativă în Kazahstan unde lucrează cu KazMunayGas la zăcămintele Kashagan şi Karachaganak.
Compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas face parte dintr-un amplu program de privatizare şi reforme lansat de preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, în 2015 după ce scăderea preţului petrolului a afectat economia kazahă dependentă de exporturile de materii prime.
Ginerele lui Nazarbaev, Timur Kulibayev a plecat din postul de prim vice-preşedinte al KazMunayGas în 2005 însă există dovezi că a păstrat legătura cu compania. Kulibayev a devenit preşedinte al asociaţiei Kazenergy, un grup de producători de energie care fac legătura cu Guvernul de la Astana.
Bloomberg subliniază că unul din cei opt membri care formează boardul KazMunayGas este un director de la Kazenergy în timp ce unul din cei şapte membri ai consiliului de administraţie al KazMunayGas a venit de la o companie deţinută de Timur Kulibayev.
În 2014, au apărut informaţii că Timur Kulibayev deţine o participaţie la KazStroyService, o companie de servicii petroliere cu venituri anuale de 1,2 miliarde dolari. Unul din cele mai mari proiecte ale acestei companii a fost o conductă de 644 kilometri construită în 2013 şi 2014 pentru o societate mixtă din care face parte şi KazMunayGas. Potrivit declaraţiilor financiare ale Steppe Capital, compania holding a lui Timur Kulibayev, acesta deţinea la finele anului 2016 o participaţie de 32,2% la KazStroyService Global BV. La rândul său, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service susţinea în 2014 că KazStroyService „are practic o poziţie de monopol pe piaţa de inginerie, achiziţii şi construcţii de instalaţii de petrol şi gaze din Kazahstan”.
JSC NC KazMunayGas este compania naţională de petrol şi gaze a Republicii Kazahstan, cu activităţi de explorare, producţie, rafinare şi transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol şi gaze, fiind o companie integrată vertical cu ciclu complet de upstream, transport şi prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil. KazMunayGas este acţionarul majoritar de la KMG International.
KMG International NV deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Moldova. Grupul derulează operaţiuni de upstream, servicii industriale şi la sondă.