Serbia vrea să importe gaz natural şi electricitate din Azerbaidjan şi să se alăture unui mare proiect european de transport de electricitate printr-un cablu submarin în Marea Neagră care să unească Azerbaidjan şi Georgia cu România şi Ungaria, a declarat miercuri preşedintele sârb Aleksandar Vucic după o întrevedere la Belgrad cu omologul său azer Ilham Aliev, relatează agenţiile Tanjug şi EFE, preluată de Agerpres.
Preşedintele sârb a subliniat că, în orizontul următorilor şapte până la zece ani, Azerbaidjanul va exporta anual peste 35 de miliarde de metri cubi de gaz, faţă de 22 de miliarde de metri cubi în prezent, iar jumătate din acest volum va avea ca destinaţie ţările europene.
”De aceea lucrăm la crearea unei interconexiuni între Serbia şi Bulgaria, pentru a putea cumpăra cantităţi semnificative de la prietenii noştri din Baku. Am abordat de asemenea transportul electricităţii şi vom discuta cu partenerii europeni despre conexiuni, fiind vorba despre un cablu (submarin – n.red.) prin Marea Neagră ce ne-ar asigura securitatea energetică”, a explicat Vucic, adăugând că această chestiune va fi discutată cu România şi Ungaria.
El a subliniat că nevoile energetice ale economiei şi populaţiei sârbe sunt în creştere, astfel că Serbia trebuie să-şi sporească securitatea energetică.
Interconectorul pentru gaze între Serbia şi Bulgaria va fi racordat l gazoductul care conectează Grecia cu Bulgaria şi care va facilita importul gazelor din zona Mării Caspice.
Serbia este în prezent aproape complet dependentă de gazele furnizate de Rusia, aliatul său tradiţional. Belgradul a respins până în prezent cererile UE de a se ralia sancţiunilor impuse Rusiei în urma agresiunii contra Ucrainei