Septembrie, prima lună în care eolienele vor beneficia de noua schemă de sprijin

Producătorii de energie electrică din surse eoliene ar putea primi câte două certificate verzi pentru fiecare MWh chiar pentru energia produsă în luna septembrie, a declarat Zoltan Nagy, director în cadrul ANRE, la Romanian Wind Energy Forum, summit organizat de Asociaţia Română pentru Energie Eoliană.

“Am elaborat modificările (la legea 220/2008) şi am înaintat proiectul Ministerului Economiei. Am convingerea că în luna septembrie acestea vor aprobate de Guvern prin forma unei Hotărâri de Guvern” a spus Nagy. După ce modificările la legea 220/2008 vor fi fost trecute prin Guvern, ANRE va trebui să mai elaboreze unele reglementări de aplicare, mai ales regulamentul de acreditare a producătorilor.

Oficialul ANRE a spus că, cel mai probabil până la sfârşitul acestei luni, toate procedurile vor fi încheiate astfel că producătorii de energie din surse regenerabile pot beneficia de schema de ajutor chiar pentru energia produsă în luna septembrie, “după trei ani de tergiversări”.

Principalul avanataj al producătorilor de energie din surse eoliene va fi, potrivit noii legislaţii, dublarea numărului de certificate verzi la care au dreptul, de la unul la două certificate pentru 1 MWh produs.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *