Planul Național Integrat Energie-Mediu (PNIESC) arată că România își propune dezvoltarea capacităților de stocare a energiei în baterii și indică integrarea în Sistemul Energetic Național a unei capacități în baterii de cel puțin 400 MW.
Iată ce scrie în PNIESC referitor la stocarea în baterii:
“Oportunitățile identificate până în prezent sunt legate de concluziile studiului de adecvanță a SEN efectuat de Transelectrica, în cuprinsul căruia este menționată stocarea energiei în SEN prin intermediului unui „Battery Energy Storage System” (BESS – Sistem de Stocare a Energiei cu Baterii). Acest sistem poate constitui o resursă valoroasă pentru soluționarea situațiilor de neacoperire a curbei de sarcină, impactul integrării BESS la nivelul RET având un impact global pozitiv de îmbunătățire a adecvanței (cel puțin 10%).
Potrivit aceluiași studiu, BESS are o natură duală: la descărcare se comportă ca o sursă de producere, respectiv la încărcare ca un consum/sarcină suplimentară. Din punct de vedere temporal, schema de operare optimă presupune încărcarea BESS la golurile de sarcină, respectiv descărcarea la vârful de sarcină. În acest sens, se recomandă integrarea sistemelor de stocare a energiei cu baterii (BESS) în SEN la nivelul unei capacități de 400 MW și mai mult, în special cu scopul aplatizării curbei de sarcină și a asigurării unei rezerve suplimentare exploatabile sub forma serviciilor de sistem tehnologice (STS) – reglaj secundar și terțiar rapid. România va sprijini dezvoltarea acestor tehnologii în scopul asigurării adecvanței SEN”.
Pentru a se întâmpla însă acest lucru, este nevoie însă de adoptarea unoe reguli. Iată ce scrie în PNIESC:
o Definirea clară a conceptului de stocare a energiei în legislația primară;
o Definirea condițiilor de obținere a licențelor de stocare a energiei, precum și de racordare la rețea;
o Definirea standardelor de instalare și utilizare a diferitelor tehnologii de stocare;
o Dezvoltarea unui design de piață care să faciliteze integrarea capacităților de stocare în piața de energie electrică (e.g. asigurarea și facilitarea accesului la contracte de stocare pe diferite piețe – de exemplu intra-zilnică, Piața pentru Ziua Următoare, Piața de Echilibrare, stabilirea condițiilor de acces la aceste piețe, calcularea tarifelor de sistem astfel încât acestea să reflecte costurile, etc.).
2 MW instalați în baterii
Stocarea în România este abia la început. Sunt instalate doar două baterii, de câte un MW fiecare, de către portughezii de la EDP, una la un parc eolian şi alta la unul fotovoltaic. Totuși, există mai multe proiecte în acest sens, după cum puteți citi în textul de mai jos: