Șeful Elcen se roagă la Dumnezeu să fie o iarnă blndă și la primarul Nicușor Dan să plătească datoriile: “CET-urile tot alea sunt, din ’64 – ’66, le-am mai ciocănit, le-am mai cârpit, sperăm să fie bine”

Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei şi este nevoie ca Primăria Municipiului Bucureşti să se implice financiar să reducă din această datorie, astfel încât să nu fie sincope cu gazele, a declarat, luni, directorul general al companiei, Claudiu Creţu, la un eveniment oragizat de publicația Focus Energetic.

„Se pare că toate premisele sunt foarte bune, aşa că vin eu la final să ridic nişte semne de întrebare. Deci, raportat la pregătirea de iarnă, aşa cum am auzit, sunt gaze, avem contracte de gaze, nu vedem nicio problemă din acest punct de vedere. Problema, ca întotdeauna, este aceeaşi: banii, pentru că toată lumea de aici, de la masă, pleacă de la premisa naturală, valabilă şi normală într-o economie: livrezi o marfă, încasezi. Asta ne dorim şi noi de foarte mult timp.

Termoficările sau Termoficarea din Bucureşti îşi dorea, are acest vis de vreo 15 ani, trăiesc şi eu cu acest vis să ajungem cu factura în scadenţă. Astăzi, datoria către ELCEN este de 1 miliard de lei. Pe timpul verii, nu este aşa o problemă mare, dar, din acest moment, încep facturile de gaze, facturi care se plătesc în avans. Deci, la începutul lunii trebuie să plătim – octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. Este nevoie ca Primăria Municipiului Bucureşti să se implice financiar, să reducă din această datorie de un miliard, astfel încât să nu fie sincope cu gazele, pentru că iarna are vreo şase luni. Abia aştept să se termine această campanie electorală, pentru că acum, dacă spunem ceva, se interpretează în spiritul campaniei. Nu este cazul. Deci, datoria este de un miliard. Punct. După ce se termină campania, evident că şi situaţia va fi mai complicată”, a afirmat Creţu, la conferinţa Focus Energetic „Provocările iernii 2024 – 2025 pentru sistemul energetic naţional”.

În ceea ce priveşte starea centralelor din București Claudiu Creţu a amintit cele trei proiecte noi depuse la Ministerul Energiei pentru modernizarea CET-urilor Grozăveşti, Progresu şi Sud, dar care vor fi finalizate abia în 3 – 4 ani.

„Cum sunt CET-urile? Păi tot alea, din ’64 – ’66, de pe vremea lui Dej. Le-am mai ciocănit, le-am mai cârpit, sperăm să fie bine. Doamne ajută, cu Dumnezeu înainte să mai trecem încă o iarnă. Bun, dar ce facem mai departe? Aici este vestea bună. Avem trei proiecte noi. Am depus la Ministerul Energiei pe Fondul de Modernizare pentru trei CET-uri noi: Grozăveşti, Progresu, Sud. Suntem pe drumul cel bun cu aprobarea, deci premise bune sunt, dar, până la punerea în funcţiune, trec vreo 3 – 4 ierni. Deci, mai sunt vreo 3 – 4 ierni în care nu avem acei megawaţi. Asta dacă totul merge bine”, a atenţionat el.

În plus, aceste proiecte trebuie cofinanţate cu cel puţin 40% din valoare.

„Banii de la Fondul de Modernizare nu sunt 100% gratis, ca să fie clar pentru toată lumea. Sunt în procent de 60, 60 şi ceva la sută, deci trebuie cofinanţaţi. Ca să cofinanţăm aceste proiecte, înseamnă să avem o situaţie financiară sănătoasă. Ne întoarcem la miliarde. Deci, rămâne riscul cu miliardul, o să spun la fiecare conferinţă asta. Dacă dispar din peisaj înseamnă că s-a plătit miliardul. Deci, să dăm un mesaj cât se poate de pozitiv: suntem pregătiţi de iarnă. Reţeaua are pierderi astăzi de doar 2.100 tone/oră, deci nu este ceva foarte grav, nu s-a depăşit maximumul – toată lumea a înţeles ironia. Cu alte cuvinte, în această iarnă sperăm la Dumnezeu să fie o iarnă ca ultimele 3, 4, 5, 6, să nu avem o iarnă grea, pentru că dacă avem o iarnă grea se va pune presiune pe reţeaua electrică, pentru că toată lumea bagă în priză ce are prin casă”, a adăugat directorul general al ELCEN.

Citește și:

Elcen cere studiu de fezabilitate ca să pună baterii la CET Vest, cea mai modernă centrală din București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *