Se va opri raliul prețurilor la energia electrică? S-au plătit peste 400 de lei/MWh pentru energia în bandă în 2022

Dacă Electrocentrale București spărgea acum o lună pragul de 400 de lei pentru energia vândută în bandă pe piața contractelor bilaterale, printr-o serie de tranzacții cu livrare la finalul acestui an, acum un alt producător a vîndut energie electrică de tip bandă, tot cu peste 400 de lei/MWh, dar cu livrare în tot anul 2022

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă a scos la licitație, în 12 iulie, mai multe pachete de energie electrică, cu livrare tip bandă (putere constantă timp de 24 de ore) cu livrare în tot anul 2022, pe piața centralizată de contracte bilaterale varianta licitație extinsă.
Compania a scos la vânzare patru pachete de energie electrică, două de câte 10 MW putere orară și alte două de câte 5 MW, toate cu livrare între 1 ianuarie și 31 decembrie 2022. Pe primele două, câte 87,6 GWh, le-a vândut la 395 și 396 de lei/MWh către Enterex și E.On, cu 10-11 lei peste prețul solicitat.

Pe următoarele două, de câte 5MW, câte 43,8 GWh, Nuclearelectrica le-a vîndut la prețurile de 406 și 407 lei/MWh, de la un preț de pornire de 385 de lei/MWh. Cumpărător a fost aceeași Enterex Service SRL.

Este pentru prima data când pe această platformă se vinde energie bandă la prețul de peste 400 de lei/MWh pentru tot anul 2022, un semnal că prețurile la energie electrică, oricum în creștere accentuate până acum, vor continua creșterea și în viitor.

Citește și:

Limita e cerul! Prețul spot al energiei electrice a ajuns la cel mai mare nivel din istorie, chiar și după o lună iunie în care a plouat mult

Energia electrică și combustibilii au fost produsele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, potrivit datelor Institutului Național pentru Statistică referitoare la rata inflației. În intervalul iunie 2020 – iunie 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 16,97% iar la combustibili cu 11,75%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *