Se pot depune proiecte pentru stocare prin PNRR – Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a semnat luni ordinul pentru aprobarea schemei privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii).

„Se pot depune proiecte pentru obţinerea finanţării pentru investiţii în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii). Astăzi am semnat Ordinul pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii), precum şi a Ghidului specific – Condiţii specifice de accesare a finanţării din fonduri PNRR”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Proiectele pot fi depuse începând de luni, ora 18:00, până pe 28 decembrie 2022, ora 18.00, prin platforma electronică dedicată Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Vor fi finanţate proiecte pentru dezvoltarea de noi capacităţi de stocare a energiei electrice în baterii (instalaţii noi de stocare a energiei electrice acolo unde nu au existat până în prezent).

Activităţile finanţabile eligibile sunt: achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de stocare a energiei electrice în baterii; construcţii care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice în baterii.

Sunt consideraţi solicitanţi eligibili microîntreprinderile, întreprinderile mici sau mijlocii (inclusiv întreprinderi nou înfiinţate), cât şi întreprinderile mari constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărei naţionalitate o deţin, ale căror proiecte au fost selectate drept câştigătoare în baza procedurii de ofertare concurenţială, care au înscrise în actul constitutiv activităţi privind producerea şi comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat” din clasificarea codurilor CAEN rev. 2.

Bugetul total aferent prezentei scheme este echivalentul în lei a sumei de 103,48 milioane euro, compus din 79,6 milioane euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul PNRR şi 23,88 milioane euro fonduri naţionale prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%.

Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi nu poate depăşi 167.000 euro per MWh de stocare şi 15 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii, subliniază ministrul.

Durata de implementare a proiectului nu trebuie să depăşească data de 31 decembrie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *