Se poate şi invers: Preţul energiei electrice pe piaţa spot de la Bucureşti a ajuns la un ban/KWh

Preţul energiei electrice consumate în orele de gol, a ajuns, pe piaţa pentru ziua următoare (PZU – piaţa spot), până la 10 lei/MWh, potrivit datelor Operatorului Comercial al Pieţei de Energie Electrice (OPCOM).

Preţurile din intervalele orare 4 şi 5 dimineaţa de pe PZU din data de 18 ianuarie au coborât până la nivelul de 10 lei/MWh, adică un ban/KWh, situaţie de neimaginat acum un an de zile, când, pe PZU, preţurile au atins şi 600 de lei, cele mai mari niveluri din istorie. Volumele tranzacţionate la acest preţ au fost de 2,85 şi, respectiv, 2,89 GWh de energie electrică pentru fiecare dintre cele două intervale orare, potrivit datelor OPCOM.

Cum s-a ajuns acum în această situaţie? Potrivit unor surse din piaţa de energie, cauzele ar putea fi două: producţia suplimentară de energie eoliană şi vânzările în pierdere. În primul caz, într-adevăr, în ultimul timp a început să bată vântul, ceea ce se vede şi în datele în timp real ale Transelectrica: ieri, la ora 7 dimineaţa, producţia turbinelor eoliene ajunsese şi la 1.800 MW, peste Hidroelectrica, de exemplu, care producea 1.600 MW.

Cea de-a doua cauză ţine de un fenomen invers celui întâmplat iarna trecută, susţinut şi de o vreme ceva mai blandă decât prognozele iniţiale, care a făcut ca şi consumul de electricitate să fie mai mic decât estimările. Anul trecut, preţurile au explodat pentru că furnizorii nu aveau asigurată toată energia pentru consumul clienţilor lor, şi alegeau să cumpere de pe piaţa spot, piaţă cu preţuri în general mici. Preţuri care au crescut pe fondul gerului şi a creşterii consumului în toată zona.

Citeşte şi:

De când a venit frigul, România trebuie să importe energie electrică pentru a-şi asigura consumul

În acest an însă, a apărut fenomenul invers. Unii furnizori sau traderii s-au „acoperit” din timp cu contracte de achiziţie de energie pentru clienţii lor, dar, cum vremea a fost mai blândă şi consumul nu a fost cel prognozat au rămas cu energia contractată dar nevândută către clienţi. În acest caz, ei preferă să iasă cu energia pe PZU, unde să o vândă la ce preţ pot, chiar dacă este mai mic decât cel cu care a fost cumpărată.

Deşi de principiu PZU ar trebui să fie o piaţă marginală, tranzacţiile de pe această piaţă au reprezentat, în luna decembrie a anului trecut, 40% din consumul naţional de energie electrică, în creştere cu 3 puncte procentuale faţă de luna noiembrie, dar în scădere cu patru puncte faţă de luna decembrie a anului precedent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *