Ministerul Energiei a elaborat un proiect de Hotârâre de Guvern pentru exproprierea câtorva proprietăți în scopul finalizării și racordării la rețea a hidrocentralei Dumitra și microhidrocentralei Livezeni.
Cele două obiective hidrotehnice fac parte din deja celebra „amenajare hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești” (AHE Livezeni-Bumbești), un proiect finalizat deja în proporție de 89%, proiect care a fost însă oprit în urma acțiunilor în instanță ale organizațiilor de mediu și care face obiectul proceselor, dar și al unui act normativ emis special de Guvern, în 2022, strict pentru finalizare investițiilor hidro începute și neterminate.
Iată ce scrie în nota de fundamentare a actului normativ pus acum în dezbatere publică:
„Pentru realizarea lucrărilor de racordare la Sistemul Electroenergetic Naţional a CHE Dumitrși a MHC Livezeni, este necesară utilizarea unei suprafețe totale de 8.216 mp care include 13 imobile, după cum urmează:
– 7 imobile în suprafață totală de 3.524 mp, terenuri inventariate în domeniul public alstatului Român și UAT Aninoasa;
– 5 imobile în suprafață totală de 4.369 mp, terenuri proprietate privată a persoanelor fizice (….)
– 1 imobil în suprafață de 323 mp, teren proprietate SPHEE Hidroelectrica SA, dobîndit prin vânzare – cumpărare în anul 2004.
Valoarea de despăgubire a proprietarilor celor 5 imobile în suprafață de 4.369 mp situate în coridorul de expropriere este în cuantum de 30.408,50 lei”.
Costurile estimate pentru finalizarea proiectului amenajării hidroenergetie a râului Jiu pe sectorul din defileu Livezeni – Bumbești sunt de circa 350 de milioane de lei, și se estimează că cele trei centrale (Bumbești, Dumitra, Livezeni) vor genera anual circa 259 GWh de energie electrică, care ar asigura necesarul a circa 85.000 de gospodării.
Înainte de orice,funcționarii semidocți/ sfertodocsi din Administrația publică ,cei care au netezit drumul unui obscur ONG sa câstige in instanță,adică să blocheze orice lucrare în zona devenită ” natura 2000″( nu știu acuma exact) să plătească pagubele corect calculate! De ce ? Pentru descurajarea altor imbecili plătiți de stat, pasibili rdcalte proștii! Afară proștii,puneți oameni competenți,politrucilor!! Suntem in an electoral,nu cred că vor face ceva slugile din sistem,y compris Hidroelectrica!