Scumpire a carburanților, azi. Care sunt prețurile

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit azi benzina, la două zile după ce ieftinise și motorina și benzina.

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 30  martie 2023 un preț al benzinei standard de 6,69 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,08 lei/litrul.

Așadar, față de ziua anterioară, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit benzina cu cinci bani pe litru și a menținut prețul motorinei.

Scumpirea de azi vine după ce, acum două zile, compania a ieftinit benzina cu doi bani pe litru și motorina cu patru bani pe litru. Cu o zi îniante, benzina se scumpise la Petrom cu patru bani pe litru, iar motorina a rămas la fel.

După ultimele mișcări ale prețurilor, diferența de preț dintre cei doi carburanți a ajuns acum la doar 39 de bani pe litru, asta după ce anul trecut ajunsese și la 1,5 lei/litru.

La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 78 de dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 72 de dolari, în ușoară scădere după creșterile din zilele anterioare.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Consumul a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.

Potrivit datelor OilBulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți din Uniunea Europeană al Comisiei, cu un nivel de 1,35 euro pe litru, prețul benzinei de la noi este al doilea cel mai mic dn UE, după Bulgaria. La motorină, unde prețul mediu la noi este de 1,47 euro, suntem tot a doua cea mai ieftină piață, după Bulgaria, și la același nivel cu Polonia. Datele sunt valabile pentru 20 martie, fiind ultimele disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *