mn

Schimbări majore în ofertele celor doi mari furnizori de gaze pentru populație, Engie și E.On

O privire pe ofertele pe care le au acum cei doi mari furnizori de gaze pentru clienții casnici arată câteva schimbări semnificative de strategie în această perioadă.

Engie

Spre deosebire de perioada trecută, când Engie, care este cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație, avea multe oferte concurențiale pentru casnici, acum are doar una. Astfel, clienții care ar dori să aleagă Engie pentru a le fi furnizor doar de gaze au doar varianta Engie e-Celsius, potrivit datelor de pe site-ul furnizorului.

Este vorba despre o ofertă de 0,62 lei/kWh de gaze, fără tarife de rețea și taxe, un preț foarte mare comparativ cu ce mai există pe piață. Chiar pe comparatorul de prețuri al ANRE există peste 30 de oferte mai bună decât aceasta, pentru zona București. Așadar, un preț de neacceptat pentru oricine ar dori să devină client Engie și se pune întrebarea de ce vine furnizorul cu o astfel de ofertă care este mai derabă de refuzat?

Surse apropiate situației ne-au spus că, pentru clienții existenți cărora le expiră contractele Engie are prețuri mult mai bune. Deci putem trage concluzia că furnizorul vrea să își păstreze baza de clienți dar nu dorește să aibă clienți noi – o strategie cumva contrară unei piețe liberalizate dar adaptată situației de azi. În condițiile prețurilor mari din piață, dar și a volatilității lor, este posibil ca Engie să nu dorească să contracteze volume suplimentare de gaze pentru un consum suplimentar generat de clienții noi.

Al doilea lucru care sare în ochi este perioada de valabilitate, chiar și a acestei unice oferte. Adică a perioadei în care Engie oferă acest preț celui care vrea să încheie un contract valabil un an, cu acest preț mare, dar fix. Ei bine, oferta este valabilă doar câteva zile, în perioada 5-11 noiembrie, deci o schimbare majoră față de situația din trecut când valabilitatea ofertelor era și de un trimestru sau chiar mai mult.

E.On

Spre deosebire de Engie, E.On, celălalt mare furnizor de gaze pentru populație, are mai multe oferte pentru cei care vor doar un contract de furnizare de gaze, dintre care unul chiar cu o factură fixă lunară pe 11 luni, urmată de o regularizare în luna a 12-a.

Însă, o privire aruncată pe două astfel de oferte (E.On Start Gas și E.On Home Gas) ne arată un lucru iarăși interesant: nici o ofertă nu vine cu preț fix pe toată durata contractului. Prețul este în jur de 0,33-0,34 lei/kWh de gaz, deci un preț care poate fi considerat competitiv în actualele condiții (o ofertă are și abonament zilnic), dar E.On spune din capul locului: “ai un preț special la gaze naturale, corelat cu evoluția pieței”. Așadar, este un preț variabil, nu unul fix valabil pe toată perioada contractuală – 12 luni în acest caz.

Iar oferta nu specifică nici când se schimbă prețul (poate fi după o lună, după trei) și nici dacă schimbarea se face după vreun mecanism adus la cunoștința clientului (legat de evoluția unui preț forward sau a prețului spot de pe o bursă, de exemplu) sau furnizorul schimbă prețul doar potrivit propriilor calcule.

Și aici ne sare în ochi, la fel ca în cazul Engie, durata limitată a ofertei: doar două săptămâni, între 1 și 15 noiembrie, la fel, neuzuală până acum.

Ambii furnizori au și alte oferte, unele oferte combinate de furnizare la pachet de gaze și energie electrică și altele cu alte servicii incluse (centrală termică, mentenanță, servicii de reparații, etc).

Recent, cei doi furnizori și-au exprimat în Parlament temerea că statul nu le va rambursala timp reducerile pe care sunt obligate să le opereze în facturi ca urmare a plafonării prețului și a compensărilor, ceea ce ar putea să le afecteze capacitatea de a importa gaze în vârfurile de consum din timpul iernii. Puteți citi textul pe această temă aici:

E.On și Engie se tem că nu vor primi la timp banii de la stat pentru plafonarea prețului și compensarea facturilor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.