Scenariu discutat: Toţi furnizorii concurenţiali de energie să-şi lase clienţii casnici fără curent. Explicaţiile

Puşi în faţa unui potenţial cadru de reglementare ostil business-ului, furnizorii concurenţiali de energie electrică au atras atenţia, la o întîlnire cu ANRE, asupta unui scenariu nedorit, dar care mai poate salva ceva pentru ei: să renunţe ei la clienţii casnici, care oricum ar putea  migra oricând spre viitoarea piaţă reglementată, motivaţi de preţurile mai mici. Energia care nu va mai consumată de ei, cumpărată mai ieftin în trecut, va fi pusă pe piaţa liberă, ceea ce va genera un oarecare profit. Teoretic, scenariul ar viza jumătate de milion de gospodării.

Vinerea trecută, la sediul Autotrităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a avut loc o discuţie între reprezentanţii instituţiei, care trebuie să creeze cardul de reglementare al pieţei de energie după apariţia celebrei OUG 114/2018, şi actorii din piaţa de energie. Instituţia a dorit să afle opiniile companiilor din piaţa înainte de a elabora cadrul de reglementare, care este oricum dezavantajos pentru toată piaţa, şi, potrivit unor surse care au participat la discuţie, s-a evocat, la nivel de scenariu, chiar posibilitatea ca furnizorii concurenţiali să renunţe la clienţii casnici pe care îi au, de bunăvoie.

“A fost prezentat chiar scenariul ca furnizorii concurenţiali să denunţe contractele cu clienţii, pentru a mai putea salva câte ceva. Clienţii trec automat în regim de furnizare e ultimă instanţă la FUI (furnizorii de ultimă instanţă Enel, E.On, CEZ, Electrica-n.red.), furnizorii rămân cu energia achiziţionată înainte de la producători pentru aceşti consumatori, şi o pun pe piaţa care va mai rămâne acum, cu ceva profit, pentru că preţurile de achiziţie sunt mai mici decât preţurile pieţei de acum” au spus sursele noastre.

Logica nu este complicată, iată de ce şi cum se omoară o piaţă

Potrivit OUG 114, ANRE este obligată să reglementeze atât tarife finale pentru populaţie, cel puţin cea care a rămas în regim de serviciu universal la cei patru FUI, cât şi să selecteze producătorii de energie, cu cantităţile aferente, care să livreze această energie pentru populaţie, şi să stabilească pentru ei un preţ de vânzare a energiei. Potrivit unor informaţii publicate deja aici, cel mai probabil cea mai mare parte a energiei va fi asigurată de cei mai ieftini producători, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica. Logica OUG 114 este de reducere a facturii consumatorului final iar cel mai probabil ANRE le va stabili un preţ mult sub cele de piaţă, adică o sumă între costurile de producţie (cerute deja de ANRE tuturor) plus o marjă “rezonabilă” care ar putea fi de maximum 5%.

Detalii, aici:

Primele detalii despre piaţa reglementată: energie de la Hidro şi Nuclearelectrica, la preţ de cost plus 5%, tarife stabilite de ANRE inclusiv pentru piaţa liberă

În România sunt aproape 9 milioane de consumatori casnici, iar din ei circa 7 milioane sunt încă alimentaţi de FUI în regim de serviciu universal, cu preţuri avizate şi acum de ANRE, iar restul de aproape două milioane sunt pe piaţa concurenţială. Or, cei 7 milioane vor avea practic parte de o factură ceva mai mică, în spiritul OUG 114, iar restul de 2 milioane pot oricând trece înapoi în regium reglementat, alăturându-li-se celor 7 milioane, în 21 de zile, fără  să plăteasccă penalităţi. În acest caz, furnizorii lor se vor trezi că au rămas fără clienţi, dar au energia cumpărată deja pentru ei. Or, ca să nu rezilieze contractele cu producătorii, care sunt purtătoare de penalităţi mai mari (echivalentul energiei contractate timp de o lună, în general), vor prefera să anunţe că nu-şi mai pot onora contractele cu clienţii, soluţie care ar fi mai ieftină pentru ei. Oamenii vor fi automat preluaţi de cei patru FUI, la preţuri care, acum, se anunţă mai bune, iar furnizorii vor vinde energia cumpărată anterior pe pieţele OPCOM, şi vor face şi profit: preţurile de vânzare sunt mai bune acum decât atunci când au cumpărat ei pentru clienţii lor.

Evident, nu este o soluţie de dorit pentru nimeni iar discuţia a apărut tocmai pentru a arăta că sunt riscuri foarte mari legate modul în care va fi operată viitoarea reglementare de către ANRE. Acum, potrivit informaţiilor din piaţă, din cele circa 2 milioane de clienţi pe reglementat, aproape 1,5 milioane sunt la Enel, în regim concurenţial (furnizorul a derulat o campanie agresivă în acest sens), iar jumătatea de milion rămasă au contracte cu ceilalţi.

Potrivit unor surse din ANRE, care au intuit că va apărea această problemă, înainte de întâlnirea de vineri, viitoarea reglementare ar putea viza şi piaţa concurenţială

“OUG spune doar de preţ pentru FUI, pentru piaţa concurenţială ANRE nu poate să reglementeze preţul. Dar acelaşi OUG nu face distincţie între FUI obligat şi FUI opţional. Încă nu s-a luat o decizie, dar studiem să dăm preţ regementat şi pentru FUI opţional. Mai mult, în acest sens ne gândim să modificăm destul de repede şi regulamentul de desemnare a FUI, astfel încât furnizorii concurenţiali de acum să aibă posibilitatea să se înscrie ca FUI opţionali. Ne temem că, dacă vom da preţ reglementat doar la FUI obligaţi, am putea omorî toată piaţa concurenţială. Aşa, le vom da şi lor (actualilor furnizori concurenţiali-n.red.) preţuri reglementate şi vor concura între ei pe servicii.”, ne-au explicat sursele noastre, încă din 9 ianuarie.

Potrivit acestora, ANRE va emite un prim proiect de ordin pe această temă până la data de 18 ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *