Diferitele căi și scenarii de decarbonizare subestimează probabil rata de creștere a consumului global de energie, ceea ce ar putea crea un deficit de aprovizionare cu gaze naturale până la sfârșitul deceniului, estimează organizația industrială International Gas Union (IGU), cu sediul în Elveția, în raportul său Global Gas Report 2024.
În cazul în care cererea globală de gaze naturale continuă să crească la fel ca în ultimii 4 ani, fără o dezvoltare suplimentară a producției este de așteptat un deficit de aprovizionare globală de 22 % până în 2030, a estimat IGU
„Dacă cererea continuă să se consolideze, deficitul va fi mai pronunțat. Acest lucru subliniază nevoia urgentă de creștere a investițiilor”, a declarat grupul industrial.
De asemenea, acesta a avertizat că este posibil ca diversele scenariile de decarbonizare pe care le-au publicat diverse agenții și pe care factorii de decizie politică se bazează atunci când își elaborează politicile, să nu fi luat în considerare pe deplin creșterea recentă a consumului de energie din centrele de date și din echipamentele pentru răcire.
„Aceste scenarii sunt susceptibile de a subestima rata reală de creștere a cererii, creând o presiune iminentă pentru planificatori pentru a asigura o ofertă suficientă ca să poate satisface cererea”, a declarat IGU.
Potrivit grupului, acest „decalaj semnificativ între modelele de consum reale și ipotezele scenariilor” evidențiază necesitatea unei abordări realiste în planificare pentru a ține seama de cerințele de scalabilitate, fiabilitate și accesibilitate ale modelelor de consum în schimbare.
Cererea globală de gaze a crescut cu 1,5 % anul trecut față de 2022, iar cererea va crește cu încă 2,1 % în acest an, datorită creșterii puternice venite din Asia.
Raportul arată, de asemenea, că „este puțin probabil să fie atinse obiectivele energetice pentru 2030 chiar și în scenariile relativ mai puțin ambițioase privind clima și consumul de energie”.
Gazele naturale joacă un rol-cheie în abordarea așa-numitei trileme energetice – durabilitate, securitate și accesibilitate, afirmă grupul din industria gazelor.
„Pe măsură ce privim spre viitor, potențialul deficit de aprovizionare și investiții în gaze și în alte energii cu emisii reduse de CO2 necesită o atenție imediată”, se arată în raport. „Este esențial să verificăm încrucișat scenariile cu previziunile reale pentru a evita dezalinierea și pentru a ne asigura că oferta de energie ține pasul cu evoluția cererii.”, mai spun cei din industria gazului.
IGU reprezintă industria mondială a gazului și are peste 150 de membri din peste 80 de țări, acoperind peste 90% din piața mondială a gazelor.