Șase milioane de români nu știu nici acum cât vor plăti pentru energia electrică de la 1 ianuarie

Consumatorii de energie electrică care sunt încă în piața reglementată nu au primit până acum nicio informație referitoare la ce prețuri vor plăti de la 1 ianuarie, moment la care piața va fi liberalizată. Și nu furnizorii sunt de vină pentru acest lucru.

6.051.711. Acesta este numărul exact de clienți casnici de energie electrică din țară care primeau, la jumătatea anului, energie electrică la prețuri reglementate de stat, potrivit datelor Autorității de Reglementare în domeniul Energiei. La 1 ianuarie, piața de energie electrică, re-reglementată prin celebra OUG114/2018, va fi complet liberalizată, iar prețurile pe care le plătesc acum cei șase milioane de oameni către furnizorii lor de ultimă instanță (FUI), Electrica, Enel, CEZ și E.On nu vor mai fi aplicabile.

Și, în afara opțiunii de a se muta în piața concurențială (ceea ce la un moment dat vor face oricum), acești oameni nu știu nimic despre factura lor de luna viitoare, în cazul în care nu doresc să își schimbe nici furnizorul și nici contractul.

În teorie, autoritățile au pus la punct legislația, inclusiv în ceea ce primește informarea clienților, pentru a-i pregăti de momentul liberalizării. În practică, nici ele nu au făcut ce trebuia să facă. Iată situația.

Reglementările ANRE au impus celor patru FUI să trimită o primă informare clienților casnici reglementați, luna trecută. În aceasta li se spune că de la 1 ianuarie 2020 vor înceta să fie aplicabile tarifele reglementate, că trebuie să aleagă o ofertă de piață concurențială și că pot merge la comparatorul de pe site-ul ANRE pentru a alege una. Li se mai comunică și faptul că, în afara de a alege o ofertă concurențială, au opțiunea de a rămâne la furnizorul actual, urmând să plătească noul preț de serviciu universal al acestui furnizor sau de a trece la alt furnizor de ultimă instanță, tot la preț de serviciu universal.

În această lună, decembrie, cei șase milioane de clienți trebuie să primească o nouă informare de la furnizorul lor de ultimă instanță (FUI), în care li se va spune același lucru și ceva în plus: li se va comunica și prețul de serviciu universal al acestui furnizor, care va fi aplicabil începând cu 1 ianuarie 2020. Dacă un client nu dorește să treacă în piața concurențială, poate accepta să continue relația contractuală cu actualul său FUI, urmând să plătească energia electrică la acest preț de serviciu universal, care îi va fi comunicat în decembrie.

Aici se rupe filmul.

Pentru cei mai puțini familiarizați, trebuie să știți că factura de energie electrică este compusă din prețul energiei active ca marfă (doar el se liberalizează, nu va mai fi fixat de stat, prin ANRE), la care se adaugă tarifele de transport, distribuție, certificatele verzi, contribuția de cogenerare, acciza și TVA. Tarifele de distribuție se ajustează la fiecare șase luni, ele fiind reglementate de ANRE. Ei bine, nici acum noile tarife de distribuție, valabile de la 1 ianuarie, nu au fost aprobate de reglementator. Surse din piață spun că Autoritatea ar urma să le aprobe săptămâna viitoare, după care vor fi comunicate companiilor din cele opt zone de distribuție din România.

În mod cert tarifele de distribuție aplicate de la 1 ianuarie 2021 vor crește, iar surse apropiate situației spun că această creștere va fi de până la 5%, în funcție de zonă, ceea ce se traduce printr-o ușoară creștere a facturii finale plătite de consumator – cum distribuția reprezintă cam o treime din prețul final, majorarea nu ar trebui să depășească 1,5%. Însă ANRE nu a publicat încă aceste noi tarife încă (întâmplător sau nu înainte de alegerile din 6 decembrie), o va face în săptămâna de după.

ANRE a publicat mereu aceste noi tarife în decembrie, dar situația din acest an este atipică, pentru că se suprapune cu momentul liberalizării. Cei patru FUI aveau nevoie deja de aceste tarife pentru a putea calcula prețul de serviciu universal (prețul final, din factură) pe care îl vor percepe clienților lor care nu schimbă furnizrul sau contractul nici după 1 ianuarie. Cum încă nu le știu, nu pot informa clienții despre aceste noi prețuri cu care vor fi tarifați clienții casnici de la 1 ianuarie 2021, în condițiile în care au obligația, tot de la ANRE, să facă această informare în această lună.

Ca atare, nici acum clienții reglementați, cei șase milioane, nu știu cât vor plăti pentru energia electrică de la 1 ianuarie și, poate mai important, nu pot să facă diferența dintre acest viitor preț de serviciu universal (pentru că încă nu îl cunosc) și ofertele de piață concurențială.

În teorie, ofertele de piață concurențială ar trebui să fie mai bune decât acest preț de furnizare de serviciu universal, dar cea mai bună decizie poate fi luată atunci când clienții reglementați și ști aceste prețuri, pentru a le putea compara cu cele din ofertele concurențiale.

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *