Șapte companii sunt interesate să construiască un terminal de bitum în parteneriat cu Oil Terminal. Azerii de la Socar, cei mai noi pe listă

Compania de stat Oil Terminal a primit șapte oferte de la companii interesate să construiască, în parteneriat, un terminal de bitum în portul Constanța, potrivit unui anunț/

Iată comunicatul transmis de companie către Bursa de Valori din București:

“Oil Terminal S.A informează acționarii și investitorii că alte doua firme au mai transmis intenții în constituirea unui parteneriat pentru construirea unui terminal de bitum

Având în vedere că Societatea Oil Terminal este interesata în a identifica în mod competitiv și transparent cea mai buna soluție pentru aceasta investiție, a comunicat celor doua firme că trebuie să asume intrarea în competiție în aceasta etapa, fară parcurgerea celor anterioare, cu condiția respectării termenului limita de depunere a ofertelor respectiv 20.12.2023 – termen de decădere din procedură.

În data de 20.11.2023 SOCAR Petroleum S.A a confirmat acceptarea condițiilor.

Prin urmare, în prezent, participanții la procedura de la care se așteaptă depunerea unei oferte sunt:

  1. Takida Terminal S.R.L.;
  2. Euronova Energies S.A.;
  3. Frial S.A.;
  4. OMV Petrom S.A.;
  5. Trafigura Pte Ltd;
  6. Vitaro Energy S.R.L.;
  7. Socar Petroleum S.A.”

Oil Terminal își propune să construiască un terminal de bitum, conform Strategiei de Dezvoltare și a Planului de administrare 2023-2027, anunțate în septembrie. Compania nu vrea să se implice 100% în acest proiect, ci vrea un parteneriat cu o altă companie în proiect. În acest sens, compania are o platformă betonată cu o suprafață de circa 3.800 mp, unde sunt șase rezervoare cu o capacitate de 2.150 metri cubi în total, unde poate fi construit acest terminal de bitum, avantajul principal fiind “poziționarea excelență a respectivei platforme la toate căile de transport (maritim, feroviar și rutier)”.

În prezent, în incinta Port Constanța funcționează un singur furnizor de servicii de manipulare și depozitare bitum.

România este acum importator net de bitum, iar singurul producător din țară este rafinăria Vega Ploiești, parte a grupului Rompetrol (KMG Intrnational). Acolo se produce bitum rutier cu polimeri, mai scump, dar mai rezistent în timp.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *