S-a scumpit gigacaloria. Cât va costa încălzirea în Bucureşti, la RADET şi cu centrală

Costurile cu agentul termic vor fi substanţial mai mici, pentru cei cu centrale murale, faţă de cei care rămân racordaţi la sistemul centralizat, după ce municipalitatea a anunţat creşterea preţului la gigacalorie, potrivit unui calcul făcut de Ariston Thermo, distribuitor de centrale murale.

“Bucureştenii vor plăti anual în medie către RADET 3.471 de lei în cazul unui apartament cu două camere, 4.749 în cazul unuia de trei camere şi 6.046 pentru o locuinţă de patru camere, în condiţiile în care acestea sunt dotate cu contoare şi repartitoare” potrivit calculelor celor de la Ariston Thermo. În cazul în care locuinţele nu beneficiază de contoare şi repartitoare, preţurile vor ajunge la 4.870 lei pentru două camere, 6.822 lei pentru trei camere şi, respectiv, 8.720 lei pentru patru camere.

În varianta cu centrală, costurile anuale cu încălzirea şi apa caldă vor fi de 2.211 lei pentru un apartament cu două camere, 2.985 pentru trei camere şi 3.759 de lei pentru patru camere.

Cei de la Ariston spun astfel că, pentru proprietarii apartamentelor dotate cu centrale termice pe gaz, costurile vor fi mai mici cu sume cuprinse între 1.260 de lei şi 5.000 de lei. “Spre exemplificare, în cazul unui apartament de trei camere dotat cu contoare şi repartitoare economiile anuale între încălzirea cu centrală şi încălzirea de la RADET vor fi de 1.764 de lei. În cazul unui apartament fără contoare şi repartitoare, economiile ajung la 3.837 de lei” spun cei de la Ariston.

“Ţinând cont de diferenţele foarte mari ce se vor înregistra între facturile la gaz şi cele achitate către RADET, recuperarea investiţiei în echiparea apartamentului cu centrală termică şi radiatoare noi se va putea realiza chiar şi în 1,4 ani, dacă se ia în calcul un apartament de patru camere ce nu dispune de repartitoare şi contoare” mai spune distribuitorul de centrale termice.

Costurile pentru debranşare şi montarea centralei (inclusiv caloriferele) sunt cuprinse între 5.500 şi 7.000 de lei.

Amintim că, pe 27 iulie, Consiliul General al Muncipiului Bucureşti a anunţat că preţul gigacaloriei pentru  populaţie se va majora, începând cu data de 1 august, cu 37%, de la 124 lei cu TVA, la 169,8 lei cu TVA. Primarul Sorin Oprescu a anunţat că se lucrează la un sistem de compensaţii pentru familiile cu un venit mai mic de 1.000 de lei pe membru de familie.

La începutul acestui an, în Capitală, aproximativ 80% dintre apartament erau încă branşate la RADET.