Proiectul Ghidului destinat prosumatorilor care doresc să își instaleze sisteme de stocare a energiei este disponibil, începând de astăzi, pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului. Bugetul schemei este de 400 de milioane de euro
Puteți consulta Ordinul Ministrului Mediului și Ghidul de finanțare AICI
Finanțarea acordată de AFM va fi de maximum 75% din valoarea totală a proiectului, fără a depăși 15.000 de lei, TVA inclus.
Sistemele de stocare finanțate trebuie să fie noi, compatibile cu sistemul fotovoltaic existent și să aibă o capacitate de minimum 12 kWh.
O noutate importantă este introducerea selecției pe bază de punctaj, în locul acordării finanțării exclusiv în ordinea înscrierii. Punctajul maxim este de 100 de puncte:
🔹 contribuția proprie – maximum 40 de puncte;
🔹 capacitatea sistemului de stocare – maximum 40 de puncte;
🔹 puterea instalată a sistemului fotovoltaic – maximum 20 de puncte.
Implementarea programului se va realiza exclusiv prin instalatori validați de AFM, în condițiile prevăzute în Ghid, arată instituția.
În cadrul programului, standardul de cost maxim eligibil este de 1.250 lei/kWh capacitate de stocare instalată, TVA inclusă.
Sistemul de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile trebuie să respecte următoarele condiții minime:
- capacitate: minimum 12 kWh;
- tehnologie: Li-Ion, LiFePO4, Na-Ion sau alte tehnologii echivalente care nu conțin plumb; sistemele de stocare bazate pe acumulatori cu plumb-acid, indiferent de tehnologia constructivă utilizată, nu sunt eligibile;
- garanţie: minimum 5 ani;
- număr cicluri: minimum 3.000.
„România a investit masiv în producerea energiei cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Pasul firesc este să investim acum în stocare, astfel încât energia produsă ziua să poată fi folosită de prosumatori seara, când consumul este mai mare și România ajunge să importe energie.
Prin acest program de 400 de milioane de lei, deschidem finanțarea tuturor persoanelor fizice care au calitatea de prosumator, indiferent dacă și-au instalat panourile printr-un program al #AFM sau din fonduri proprii. Este o investiție care îi ajută direct pe oameni și, în același timp, crește reziliența sistemului energetic național”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzăianu.






