Rusia va suspenda începând de sâmbătă furnizarea de electricitate către Finlanda, a anunţat vineri compania intermediară finlandeză RAO Nordic Oy, deţinută de compania rusească InterRAO, în timp ce operatorul reţelei de electricitate a Finlandei a dat asigurări că se poate lipsi de energia rusească, transmite AFP, citată de Agerpres.
Anunţul survine în contextul creşterii tensiunilor între Helsinki şi Moscova, după ce Finlanda şi-a anunţat intenţia de a adera la NATO ”fără întârziere”. Presa finlandeză a evocat şi o posibilă oprire a furnizării gazelor naturale din Rusia, dezminţită însă de Moscova.
Compania RAO Nordic Oy a declarat că nu a mai primit din data de 6 mai plăţi pentru energia furnizată Finlandei, susţinând că prin urmare nu mai dispune de mijloace băneşti pentru a plăti electricitatea importată din Rusia, dar speră că ”situaţia se va ameliora curând” şi livrările vor putea fi reluate.
După acest anunţ, operatorul reţelei de electricitate a Finlandei, societatea Fingrid, a dat asigurări că se poate lipsi de energia rusească. ”Eram pregătiţi pentru asta şi nu va fi greu. Ne putem descurca mărind puţin importurile din Suedia şi Norvegia”, a declarat un reprezentant al acestei companii.
Președintele finlandez Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au arătat într-o declarație comună făcută ieri că Finlanda „trebuie să aplice pentru aderarea la NATO fără întârziere” și și-au exprimat speranța că pașii politici necesari la nivel național vor fi făcuți în următoarele zile.