Rosatom se asociază cu Framatome şi GE pentru construirea centralei nucleare de la Belene

Grupul rus de stat Rosatom a anunţat joi că a semnat un memorandum de înţelegere cu firma franceză Framatome şi cea americană GE Steam Power, conform căruia cele trei companii vor lucra împreună pentru a participa la licitaţia privind construirea centralei nucleare de la Belene (Bulgaria), informează Reuters, citată de Agerpres.

Anterior, Rosatom, Framatome SAS şi General Electric au fost selectate pe lista scurtă a celor cinci companii care trebuiau să depună oferte angajante pentru acest proiect estimat la 10 miliarde de euro până la finele lunii aprilie. Însă autorităţile bulgare au decis să acorde mai mult timp investitorilor astfel încât aceştia să depună oferte angajante pentru proiectul centralei nucleare de la Belene.

Conform memorandumului de înţelegere anunţat joi, Rosatom va fi investitorul strategic în proiectul centralei de la Belene, General Electric va fi partener pentru furnizarea turbinelelor, iar Framatome, o subsidiară a grupului EDF, va furniza sistemele de control pentru noua centrală nucleară din Bulgaria.

„Semnarea acestui memorandum este o dovadă a nivelului ridicat de încredere între companiile noastre. Sunt sigur că graţie cooperării internaţionale între liderii din industria nucleară vom putea crea cele mai bune condiţii tehnice şi financiare pentru implementarea proiectului Belene”, a declarat directorul general adjunct de la Rosatom, Kirill Komarov.

Prin cele două nouă reactoare de 1.000 de MW ce urmează să fie construite la Belene, Bulgaria doreşte să înlocuiască patru vechi unităţi nucleare de producţie sovietică ale centralei de la Kozlodui, închise în urmă cu peste un deceniu din cauza temerilor privind securitatea. La centrala de la Kozlodui încă sunt operaţionale două reactoare nucleare de producţie sovietică, date în exploatare în anii 1987 şi 1991.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.