mn

Rompetrol va furniza carburanți pentru autobuzele STB în următorii patru ani. Contract de jumătate de miliarde de lei

Rompetrol Downstream SRL, compania de distribuție a grupului KMG International (Rompetrol), a câșigat licitația organizată de Societatea de Transport București (STB) privind achiziția de carburranți auto, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice.

STB a organizat o licitație prin care a solicitat carburanți auto, până la aproximativ 136 de milioane de litri de motorină și până la 70.600 de litri de benzină. Contractul a fost câștigat de Rompetrol Downstream, singura companie care a depus ofertă, de altfel și are o valoare de circa 547 de milioane de lei, sumă identică cu cea estimată de compania de transport din București în anunțul de licitație.

Livrările de carburant se vor face timp de 48 de luni, prin sistemul de carduri al companiei petroliere.

Rompetrol Downstream este divizia de retail a Grupului KMG International în Romania. Compania operează o reţea de 1.068 de puncte de comercializare carburanți (reţeaua de staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), dar si 6 depozite amplasate în Arad, Craiova, Mogoșoaia, Șimleul Silvaniei, Vatra Dornei și Zărnești, asigurând fluxul de distribuție a carburanților în toată țara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.